Însă pe internet au fost postate imagini cu aceste insecte greu de stârpit care ar fi ajuns și în garniturile trenurilor.

Specialiștii spun că ploșnițele se pot ascunde cu uşurinţă în haine, genți sau rucsacuri și pot fi mutate, dintr-un loc în altul, fără să fie observate.

În staţiile capăt de linie există camere destinate mecanicilor care îşi încheie serviciul în jurul orei 01:00 şi reiau activitatea la 04:00. Ploşniţele pot fi văzute plimbându-se pe pături, în zonele de dormit, dar și pe hainele angajaților. Oamenii se plâng că problema persistă de mai mult timp și cer măsuri urgente.

Marian Artimon - director Unitatea - Sindicatul Liber Metrou: „Dorm în sala de şcoală a personalului, altfel nu reuşesc. Sunt angajaţi care s-au plâns şi avem şi anumite poze că au fost deja ciupiţi. Mecanicul şi-a luat geanta, s-a dus, a pus-o în tren, a plecat a dus-o acasă, a venit următorul. Încercam pe cât să poate să nu ducem la o infestare generalizată a metroului. Undeva la 40 de mecanici, care prin rotaţie dorm acolo”.

Situația cea mai gravă ar fi la depoul Valea Ialomiței, unde angajaţii susțin că ploşniţele au ajuns în număr foarte mare în spaţiile de odihnă ale mecanicilor. Unii spun că au renunţat să mai folosească saltelele din unitate de teama insectelor şi și-au adus propriile paturi pliabile şi saltele de acasă.

Ploşniţele se răspândesc rapid

Specialiștii spun că pe haine, în genți sau rucsacuri, ploşniţele pot ajunge uşor de la mecanici la călători. De aceea oamenii trebuie să fie atenţi la semnele unei eventuale infestări.

Alexandru Pintiloaie – biolog:Ploşniţele sunt foarte mobile, se mişcă la fel de repede ca şi un păianjen, şi se bagă în spaţii foarte mici, în crăpături de 1-2 milimetri, unde intră lăţimea unui card bancar. Acolo poate să stea o ploşniţă foarte bine şi automat îşi dezvoltă cuib. Recomandarea mea este să nu se lase sacoșe, bagaje pe jos. Dacă nu este depistată rapid o infestare cu ploşniţe se poate extinde foarte repede şi se poate duce de la un apartament la altul şi se poate infesta toată scara”.

Am solicitat un punct de vedere de la reprezentanţii Metrorex cu privire la această situaţie şi la măsurile luate pentru combaterea infestării. Până la această oră compania nu a transmis un răspuns.

Redăm mai jos răspunsul integral al Metrorex:

„Ca urmare a adresei dumneavoastră înregistrată la Metrorex cu numărul M 01/8998/16.06.2026 și în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm următoarele:

În dimineața zilei de 9 iunie 2026, în urma unei sesizări formulate de personalul responsabil cu întreținerea și curățenia în metrou, privind prezența de ploșnițe, a fost efectuată o inspecție tehnică detaliată, în dormitorul unde a fost identificată apariția acesteia, precum și în celelalte încăperi aferente spațiului respectiv.

Verificările au vizat toate elementele susceptibile de a constitui adăpost pentru insecte, respectiv mobilierul, ramele paturilor, suporturile saltelelor, tâmplăria, plintele și zonele perimetrale ale încăperilor.

În urma inspecției s-a constatat apariția punctuală a acestui tip de insectă, fără identificarea de agregări de insecte, ouă, exuvii, pete caracteristice, colonii sau alte indicii specifice unei infestări dezvoltate și stabilizate. Pe baza constatărilor din teren, specialiștii apreciază că situația nu indică existența unui focar format și dezvoltat în locația respectivă.

Imediat au fost dispuse măsuri suplimentare de prevenție și combatere. A fost efectuat un tratament insecticid al tuturor zonelor tehnice și al potențialelor locuri de ascundere, cu respectarea normelor de aplicare a produselor biocide și evitarea suprafețelor destinate contactului direct cu utilizatorii.

Totodată, Metrorex a dispus monitorizarea atentă a tuturor spațiilor pentru a elimina orice risc de reapariție a unor situații similare, intensificând măsurile de control și verificare, prin acțiuni suplimentare de inspecție și intervenții preventive.

Menționăm că Metrorex are în derulare un contract de servicii de dezinsecție, deratizare și igienizare-dezinfecție, realizat de operatori specializați, care acoperă spațiile publice și tehnice, tunelele și galeriile de metrou, trenurile electrice de metrou, precum și perimetrul liniilor de cale ferată din depouri. Tratamentele specifice sunt efectuate periodic, conform graficelor contractuale, iar intervențiile sunt suplimentate ori de câte ori este necesar.

Subliniem faptul că situația semnalată este una izolată, identificată într-un spațiu destinat exclusiv personalului operativ și că, în urma verificărilor efectuate, nu există indicii care să confirme existența unei infestări la nivelul rețelei de metrou, al trenurilor de metrou sau al spațiilor destinate publicului călător.

Ținând cont că transportul public reprezintă, prin natura sa, un mediu cu trafic intens și un flux foarte mare de persoane, ceea ce poate favoriza introducerea accidentală a unor insecte, Metrorex înțelege preocupările generate de apariția unor astfel de informații și îngrijorarea pe care acestea le pot crea în rândul angajaților și al publicului. Compania tratează cu maximă seriozitate toate sesizările primite și acționează prompt pentru verificarea acestora, adoptând măsuri imediate și eficiente ori de câte ori situația o impune.”