Botoşaniul nu are sare şi nisip pentru deszăpezire. Primar: "Dacă dă îngheţ, am pus-o"

×
Publicitate

Iarna a venit mai devreme anul acesta şi a găsit autorităţile, cum altfel, decât nepregătite. Primarul din Botoşani a aflat luni şocat că firma de deszăpezire subordonată consiliului local nu are suficiente stocuri de sare şi nisip pentru deszăpezire.

Chiar şi angajaţii societăţii respective sunt nemulţumiţi că licitaţia pentru materiale a fost întârziată, aşa că dacă vine îngheţul nu pot interveni decât cu lopata.

Luni seara, străzile şi trotuarele din Botoşani erau pline de zăpadă, spre nemulţumirea şoferilor şi a pietonilor. Societatea de salubritate din oraş ridică din umeri şi spune că mai are sare şi nisip doar pentru dimineaţa de astăzi. Deşi ieri s-a organizat de urgenţă o licitaţie pentru material antiderapant, acesta NU va ajunge mai devreme de 3 zile.

Șofer: "Am văzut că umblau pe aici, dar nu dădeau cu sare. Doar cu lama. Nu au sare. Au fost luaţi prin surprindere."
Reporter: "Cum se circulă cu maşina?"
Șofer: "Foarte greu. Cu 20-30 km/h."

Femeie: "Am văzut că nu au nimic. O să le cumpărăm noi câte o pungă şi o să o ducem în fata primăriei. Facem şi noi o pomană."

Directorul societăţii susţine că, după ce la prima licitaţie preţul cerut a fost prea mare, aceasta s-a reluat la cererea Consiliului de Administraţie.

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani: "Ceea ce spuneţi dumneavoastră este absolut incredibil. Mă interesează dacă aveţi stocurile pregătite, pentru că suntem în noiembrie. Nu puteţi să îmi spuneţi acum că nu avem stocuri. Să vină ditamai zăpada şi noi să nu avem material antiderapant?!"

Primarul a încercat să lămurească situaţia cu şeful firmei de deszăpezire.

Cătălin Flutur: "Aţi organizat o dată licitaţia?"
Simion Drelciuc, directorul Urban Serv: "Da."
Cătălin Flutur: "Era mai mare decât aţi anticipat?"
Simion Drelciuc: "Da."
Cătălin Flutur: "În cazul ăsta, legea spune că se merge pe simplificata şi luaţi la preţul care vi s-a oferit."
Simion Drelciuc: "Da, domnule primar."
Cătălin Flutur: "Un lucru e foarte clar. Dacă dă îngheţ...am pus-o!"

Utilajele de deszăpezire au fost retrase la garaj , luni, după-amiază şi au ieşit de dimineaţă să împrăştie ultimele rezerve de sare şi nisip.

Dacă stocurile nu se vor reface în timp util, societatea de salubritate va fi nevoită să împrumute material antiderapant de la alte societăţi sau va trebui să intervină la lopată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Au rămas fără casă chiar în prag de iarnă. Pompierii nu au mai putut salva nimic

O familie din judeţul Vaslui a rămas pe drumuri la început de iarnă, după ce casa în care locuia a fost distrusă de un incendiu.

Starea tinerei tâlhărite în scara blocului din Alba Iulia. Agresorul fusese eliberat recent din închisoare

Un atac violent a avut loc într-o scară de bloc din Alba Iulia. O tânără de 20 de ani a fost lovită din senin de un bărbat de 33 de ani, care a tâlhărit-o în fata liftului.

Maria Grapini, implicată într-un accident rutier. „Îngerul meu a fost la post”

Europarlamentara Maria Grapini a fost implicată, luni, într-un accident rutier în Capitală. Se afla într-un taxi când autoturismul a fost lovit de o altă mașină.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.