Sunt vehicule americane AAV-7, folosite pentru transportul și protejarea pușcașilor marini. Un astfel de vehicul amfibiu poate duce până la 21 de militari complet echipați și este înarmat cu o mitralieră grea și un lansator de grenade. În total, România va primi 65 de asemenea blindate, până în 2031.
La Babadag, primele nouă AAV-7 au intrat oficial în serviciul Forțelor Navale Române. Blindatele vor fi folosite de militarii Regimentului 307 Infanterie Marină "Heracleea", unitate specializată în operații în zone de coastă și terenuri dificile.
Militar: „Este dotat cu mitraliere M2 Browning, cu un aruncător de 40 de mm și aruncător de fumigene.”
Blindatele AAV-7 nu sunt noi. Provin din dotarea pușcașilor marini americani și au fost modernizate înainte de a ajunge la noi. Vehiculele pot trece direct din apă pe uscat și pot transporta, pe lângă echipajul format din trei oameni, 21 de pușcași marini sau cinci tone de echipament.
Adrian Vișan, comandant Regiment 307 Infanterie Marină: „Este un vehicul care asigură versatilitate, mobilitate crescută în zona noastră de responsabilitate, în care avem apă, canale, lacuri foarte multe, cu o capacitate mare de deplasare. Vorbim de o autonomie de 500 de kilometri, aproape șapte ore de mers pe apă.”
Programul de înzestrare a început în 2024, iar livrările se desfășoară în perioada 2026-2031.
Viceamiral Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale: „Este un program important, suntem foarte mândri de această achiziție. Un număr de 65 de vehicule sunt contractate, includem în acest pachet și programul de pregătire și toate echipamentele și mentenanța.”
România va plăti peste 300 de milioane de dolari pentru blindatele AAV-7.