Bazinul interior de la Lia Manoliu este închis de 6 ani, deși ar exista bani pentru renovare. 22 mil. lei au fost irosiți

×
Publicitate

După performanțele spectaculoase obținute la Paris, David Popovici a vorbit despre condițiile grele în care se antrenează.  

Puținele bazine olimpice de înot de la noi sunt la pământ, iar cei care vor performanță fac eforturi enorne pentru a reuși. Investițiile lipsesc, asta în condițiile în care oficialii au tot promis de zeci de ani încoace că vor da bani pentru săli de sport și bazine. Reușitele lui David Popovici au dat curaj și altor copii să viseze, așa că cererile pentru cursuri de înot au crescut.

Campionul David Popovici vine acasă cu două medalii, dar țara lui nu l-a ajutat să facă performanță.

David Popovici: „În timpul verii mă antrenez la Lia Manoliu în aer deschis, că e frumos afară, dar pe timpul iernii, pentru că nu avem altă variantă, se pune un balon și dacă stai mai mult de trei minute, te cam sufoci. În condițiile alea înot eu și mulți alții.”

Am încercat să discutăm cu cei din conducerea complexului Lia Manoliu. Dar nu am reușit să trecem de poarta unde sunt ținuți și zeci de părinți care își așteaptă copiii să iasă de la antrenamente. Până acum, nu am primit niciun răspuns. Complexul sportiv Lia Manoliu deține două dintre puținele bazine olimpice de 50 de metri din țară - unul exterior, funcțional, și altul interior, închis de aproape 6 ani. Acolo se antrenează, în principal, înotători profesioniști, dar pot veni la cursuri și cei care vor să învețe să înoate.

Bunici: „A învățat acolo, în Belgia, cum să înoate și aici l-a apreciat foarte mult domnul profesor. Din punct de vedere profesional nu este nicio deosebire, față de Belgia.”

Părinte: „Înainte veneau, ne luau din școli, ne pregăteau, căutau talentele. Acum dacă nu ai bani... poate există talente la țară... nu se vrea.”

Bazinul interior de la Lia Manoliu a fost închis în 2018, atunci când în apa în care se antrenau sportivii a fost filmat un șobolan care înota nestingherit. Tot atunci, reprezentanții Ministerului Sportului de la acea vreme au constatat că nici clădirea bazinului nu este sigură pentru antrenamente, așa că au închis-o pentru reparații.

Au trecut aproape șase ani de atunci și nici până acum oficialii nu au găsit fonduri pentru a o reabilita. Voci din fostele ministere ale sportului spun că la mijloc ar fi, mai degrabă, interese politice. Bani ar fi, doar că sunt împărțiți în alte direcții.

Compania Națională de Investiții este instituția care alege ce proiecte să finanțeze. De altfel, în ultimii 10 ani, compania a dat bani pentru ridicarea și modernizarea a 550 de bazine de înot și săli de sport, în toată țara. Doar că unele nu au fost folosite niciodată. Am vizitat cele mai recente bazine de înot amenajate în București. E închis. Vedem, este lacătul pus pe poartă. O investiție de aproape 11 milioane de lei, inaccesibilă. Iarba din curte e înaltă și florile de la intrare s-au uscat. Încă un lacăt! Lacăt și pe ale porți. Aceleași ghivece uscate la intrare. Practic, alte 11 milioane de lei irosite. Bazinul se poate vedea doar printre gratii.

Primăria Sectorului 1, de care aparțin cele două școli, și Compania Națională de Investiții nu au dat un punct de vedere până la ora difuzării acestui reportaj.

De altfel, această nepăsare din partea autorităților l-a indignat și pe David Popovici.

David Popovici: „Faceți sport și presați-i pe politicieni, vorbiți despre asta, presați-i să investească în sport pentru că avem o mulțime de oameni extraordinar de talentați care sunt opriți fie din cauza lipsei fondurilor, fie din cauza infrastructurii.”

Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern: „O să discutăm și de partea acesta de infrastructură care trebuie îmbunătățită în anumite locații. Și, de ce nu, poate mai multe bazine, pentru că cererea va fi foarte mare.”

La unele bazine din țară au început deja să vină cererile pentru cursuri de înot.

Cristina Niculae, instructor de înot și polo: „De la primele medalii am început să avem mai mare cerere, față de ce aveam înainte. Și pe zi ce trece se adună tot mai mulți copii care vor să facă sport în apă. În unele zile este foarte aglomerat și încercăm să ne ocupăm de toată lumea.”

Abonamentele lunare sar de 400 de lei, pentru copiii care merg în grup, și peste 1000 de lei pentru cei care vor lecții individuale, însă în bazinele private prețurile pot fi și mai mari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Comisia de etică a SNSPA s-a întrunit pentru prima dată, la patru zile de la izbucnirea scandalului de hărțuire sexuală

După ce zeci de tinere au vorbit despre abuzuri sexuale la SNSPA, polițiștii îi verifică pe profesorii Alfred Bulai și Marius Pieleanu. Comisia de etică a universității s-a întrunit pentru prima dată, de la izbucnirea scandalului în care este implicat pro

Accidentul de lângă parcul Pantelimon. Cei doi tineri au fost filmați în timp ce fac schimb de locuri în mașină

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care au preluat dosarul accidentului din parcul Pantelimon, deţin imagini care arată că cei doi tineri, unul de 19 ani, celălalt de 17 ani, fac schimb de locuri, iar minorul urcă la volan.

Mihaela Miroiu, fost decan în cadrul SNSPA: Acum 20 de ani nu exista nici lege, nici cod de etică împotriva hărțuirii sexuale

Mihaela Miroiu, fost decan în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, a declarat – în contextul scandalului de hărțuire sexuală de la SNSPA – că acum 20 de ani nu exista nici lege, nici cod de etică împotriva hărțuirii sexuale.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.