Bătaie cu bâte şi bare de fier între două grupări, în Capitală. Şase persoane au fost arestate

62335069
Poliția Română

Şase persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzate, printre altele, de tentativă de omor, în urma unei bătăi cu bâte şi bare de fier între două grupări pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei.

Potrivit unui comunicat al PTB transmis Agerpres, marţi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de nouă persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, tentativă de omor calificat, tulburare a ordinii şi liniştii publice şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii arată că au reţinut, în baza mijloacelor de probă administrate, că la data de 17 august, în jurul orei 15.00, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Bucureşti, Sector 2, pe fondul unor situaţii conflictuale anterioare, persoanele, constituite în grupuri de două, respectiv şapte persoane, s-au înarmat cu obiecte contondente (bâte şi bare de fier), iar unii dintre ei şi-au aplicat reciproc lovituri în zone vitale.

„Astfel, doi dintre inculpaţi au agresat câte un membru al grupului advers, aplicând lovituri cu bâte şi bare de fier în zona capului, iar doi dintre inculpaţi au agresat câte doi membri ai grupului advers în acelaşi mod, fiind aşadar vorba de două infracţiuni de tentativă de omor şi două infracţiuni de tentativă de omor calificat (asupra a două persoane). Ceilalţi patru inculpaţi nu au exercitat agresiuni, însă s-au înarmat şi ei cu obiecte contondente şi i-au sprijinit moral pe agresori. În urma evenimentelor, trei dintre cei implicaţi au suferit traumatisme cranio-cerebrale", arată anchetatorii.

Violenţele exercitate au avut loc în public, în faţa mai multor persoane, cărora le-au fost create sentimente de teamă, revoltă, indignare şi insecuritate, inculpaţii tulburând în acest mod ordinea şi liniştea publică, menţionează Parchetul.

Pe parcursul cercetărilor, procurorii spun că două dintre persoane ar fi încercat să îngreuneze urmărirea penală, prin faptul că au refuzat să furnizeze organelor de urmărire penală orice detalii despre agresori, deşi îi cunoşteau, între cele două grupări existând conflicte mai vechi, şi au refuzat să se prezinte la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea examinării medico-legale.

„În cauză au fost puse în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară pentru locuinţe din municipiul Bucureşti, jud. Călăraşi şi jud. Ialomiţa, fiind depistaţi şase din cei nouă inculpaţi. Faţă de cei şase inculpaţi găsiţi, procurorii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Miercuri, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile atât faţă de cei şase inculpaţi reţinuţi, cât şi faţă de cei trei inculpaţi care se sustrag urmăririi penale. Judecătorul a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a celor şase inculpaţi reţinuţi, urmând să se pronunţe la o dată ulterioară şi cu privire la cei trei inculpaţi care se sustrag urmăririi penale", informează PTB.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri. 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
O femeie şi un bărbat din Bârlad, prinşi sub influenţa drogurilor la volan. Ce a indicat aparatul drugtest

Poliţiştii rutieri au prins, marţi, o femeie şi un bărbat care conduceau pe raza municipiului Bârlad sub influenţa drogurilor, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Mașină de 23.000 de euro, confiscată de polițiști în urma unui control. Șoferul s-a ales cu dosar penal

O mașină în valoare de aproximativ 23.000 de euro a fost indisponibilizată de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, în urma unui control.

Copil de 2 ani, găsit de polițiști în portbagajul unei mașini care mergea spre Germania

Un copil în vârstă de aproximativ 2 ani, cetăţean turc, a fost găsit de polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu în portbagajul unei mașini care mergea spre Germania.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.