Băsescu îl atacă pe Raed Arafat. „Nu lăsaţi ţara şi viaţa oamenilor pe mâna lui”

62142762
Agerpres

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că ISU are ca obiectiv fundamental ”eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă”, un lucru pe care s-a dovedit că nu îl poate face sub coordonarea lui Raed Arafat.

”Domnule doctor Arafat, nu-ţi vreau răul! Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, i se mai spune ISU. Este o structură militarizată care are ca obiectiv fundamental al activităţii «eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă». În criza Covid-19, ISU gestionează locurile disponibile la ATI şi mijloacele de transport destinate bolnavilor aflaţi în situaţie critică. Cât timp au fost 200 de bolnavi pe cele circa 1100 de locuri de la ATI nu au fost probleme. Când s-a ajuns la 1000 de bolnavi pe circa 1100 de locuri, ISU a ajuns la «performanţa» de a nu îi transfera în timp util pe cei şase bolnavi de la Timişoara, pe locurile disponibile din alte spitale, ceea ce a dus pur şi simplu la uciderea a şase oameni din spitalul bramburitului doctor Mustea”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Traian Băsescu.

Potrivit acestuia, ”s-a ajuns la un moment de criză pentru care era necesar un cap limpede care să dirijeze misiunea de salvare a celor şase bolnavi”.

”La fel s-a întâmplat în Apuseni, cu ocazia prăbuşirii avionului pilotat de Iovan, care trebuia să asigure un transport pentru un transplant de inimă. La fel s-a întâmplat la Colectiv, unde lipsa unui cap limpede a îndepărtat salvările private şi a accentuat harababura organizatorică. La fel s-a îmtâmplat la accidentul cu elicopterul prăbuşit pe lacul Siutghiol din Mamaia. Concluzie, Arafat este foarte bun pentru achiziţii de salvări vopsite în roşu sau pentru funcţia de purtător de cuvânt şi de imagine tv. Pentru acţiune în situaţie de criză, ISU are nevoie de un cap limpede”, a mai scris Băsescu.

Fostul preşedinte consideră că ”Arafat nu este capabil să ajungă la punctul în care se transformă într-o maşinărie umană lucidă, care acţionează cu exactitate şi eficienţă”.

”Guvernanţilor, vă rog, gândiţi-vă că mâine putem avea un cutremur devastator. Nu lăsaţi ţara şi viaţa oamenilor pe mâna lui Arafat. Nu poate acţiona exact şi eficient în condiţii de presiune, de criză, nu poate coordona lucid în situaţii de criză. Dacă ţineţi să-l faceţi ceva, faceţi-l ministrul culturii, ministrul lucrărilor publice, director de investiţii la ISU, director de imagine sau purtător de cuvânt, dar nu gestionar al situaţiilor de urgenţă. Nu-ţi vreau răul doctore”, a mai scris Băsescu.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cine este Alex Bodi, reținut de DIICOT pentru că racola tinere pentru prostituție

Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost reţinut miercuri seara de procurorii DIICOT Craiova pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj.

Italia a depăşit un milion de cazuri de coronavirus

Numărul total de cazuri de coronavirus înregistrate în Italia de la începutul pandemiei a depăşit un milion miercuri, a anunţat ministrul Sănătăţii, potrivit The Guardian.

Primul Crăciun din pandemie. Cât vor costa brazii anul acesta

Fără mari planuri de sărbători anul acesta, pomul de Crăciun vă fi cu siguranţă piesa de rezistenţă, în toate casele. Romsilva a anunţat că vă scoate la vânzare aproape 43.000 de brazi şi molizi.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.