Bărbatul din Galați care şi-a ucis fosta iubită cu mai multe lovituri de cuţit, arestat preventiv

61943966

Bărbatul din comuna gălăţeană Pechea, care şi-a ucis, joi, pe stradă, fosta iubită, cu mai multe lovituri de cuţit, într-o criză de gelozie, a fost arestat preventiv vineri, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

Magistraţii Tribunalul Galaţi au admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor a lui Vasile Petcu, de 42 ani, din comuna Pechea, care a recunoscut în faţa anchetatorilor că şi-a ucis fosta iubită, Violeta Mirică, de 33 ani, cu mai multe lovituri de cuţit.

Bărbatul s-a întâlnit cu femeia pe o stradă din comuna Pechea. La un moment dat, el a scos un cuţit şi ar fi înjunghiat-o de 17 ori în zona gâtului şi a feţei, într-o criză de gelozie, pentru că aceasta l-a părăsit şi s-a întors la soţul ei cu care are doi copii, de 16 şi 17 ani.

"Încerca să se împace cu ea, avuseseră o relaţie extraconjugală, dar ea nu voia să se împace şi au avut mai multe discuţii de-a lungul timpului. Deoarece cunoştea programul de lucru al victimei, s-a înarmat cu un cuţit, a urmărit-o pe DJ 255, iar în dreptul unor imobile, a suprins-o pe victimă, cel mai probabil pe fondul unor discuţii contradictorii, şi i-a aplicat acesteia multiple lovituri de cuţit în zona gâtului, producându-se o hemoragie externă masivă", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Oana Hâncu.

Victima a făcut de-a lungul timpului mai multe plângeri la poliţie pe numele bărbatului cu care avusese o relaţie extraconjungală.

"În decembrie 2016, la Postul de Poliţie de la Pechea a fost înregistrată o plângere a victimei cu privire la faptul că fostul ei concubin, un bărbat de 42 de ani, ar fi urmărit-o de mai multe ori în timp ce se deplasa pe drumul dintre domiciliu şi locul de muncă, fără însă să-i adreseze niciun cuvânt. Ca urmare a sesizării, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire şi în primă fază a fost dispusă începerea urmării penale in rem. În urma cercetărilor, în luna martie 2017, în dosar a fost dispusă continuarea urmării penale faţă de suspect, deoarece au existat probe care să conducă la continuarea urmăririi penale faţă de el.

A mai fost o sesizare a femeii în luna aprilie 2016 cu privire la faptul că fostul concubin i-a adresat injurii şi cu această ocazie poliţiştii i-au aplicat bărbatului o sancţiune contravenţională pentru adresare de injurii în public. Ultima dată pe 2 februarie 2018, femeia a sesizat din nou organele de poliţie cu privire la faptul că în ziua respectivă, fostul ei iubit, aflându-se pe drumul comunal s-a îndreptat cu bicicleta spre ea, dar atât, nu că a jignit-o sau ameninţat-o, pur şi simplu că se ţinea după ea, o urmărea, bărbatul fiind sancţionat contravenţional", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61939768
Fifor: ”Vom debloca 6.400 de posturi în Armata Română. Vestea bună e că salariile au crescut”

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunţat vineri, la Bistriţa, că vor fi deblocate aproximativ 6.400 de posturi în Armata Română, în baza unui memorandum aprobat săptămâna trecută în Guvern.

61944300
Fostul președinte al Bulgariei: ”Există 2 motive pentru care România e cu mult înaintea noastră astăzi”

Fostul președinte al Bulgariei, Rosen Plevneliev (53 de ani), a explicat cum se văd de la sud de Dunăre progresele României, dar și care sunt, în opinia lui, riscurile la care trebuie să fie atentă țara noastră.

61944146
Accident rutier grav petrecut pe DE 581. O persoană a murit, iar două sunt încarcerate

O persoană a decedat şi alte două sunt încarcerate în urma unui accident rutier petrecut joi pe DE 581, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).