Bărbaţi prinşi cu acte româneşti false în pantofi. Cât plătiseră pentru ele

62014621
Politia de Frontiera Romana

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit ascunse în pantofii unor bărbaţi şapte cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, care s-au dovedit a fi false.

COMUNICATUL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ 

În data de 11.01.2019, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasageri într-un microbuz, care efectua o cursă pe relaţia R. Moldova - Germania, şapte cetățeni din R. Moldova cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani.

În baza analizei de risc pe linia migrației ilegale, echipa comună a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra pasagerilor mijlocului de transport, în urma căruia a descoperit, ascunse în pantofi şi asupra cetăţenilor din R. Moldova, şapte cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, persoanele în cauză au declarat că intenționau să meargă în Germania, respectiv Italia pentru a găsi un loc de muncă și că au procurat documentele de la persoane ale căror date de identitate nu le cunosc, plătind sume cuprinse între 60 şi 250 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62014654
Jaf de proporţii la o primărie din Iaşi. Un seif a fost spart, iar altul, luat cu totul

Spargere la o primărie dintr-o comună din judeţul Iaşi, la sfârşitul săptămânii trecute. Trei indivizi mascaţi au furat toţi banii de salarii şi indemnizaţii.

62014589
Bărbat oprit la frontieră cu un camion cu canapele. Ce transporta de fapt în ele

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat - I.T.P.F. Giurgiu au depistat cinci cetăţeni din Irak şi Siria, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în canapelele transportate cu un microbuz de un șofer turc.

62014661
Sistemul energetic, pus în pericol de grevă. Ironii ale minerilor cu ”statul paralel”

O grevă a minerilor din Complexul Oltenia, care protestează deja de trei zile, ar putea afecta sistemul energetic al ţării.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.