Bărbat din Vrancea, prins de 2 ori beat la volan, în 24 de ore

62102811
Pro TV

Un bărbat de 44 de ani, din Focşani, a fost depistat de poliţişti la volan, sub influenţa băuturilor alcoolice, de două ori în mai puţin de 24 de ore, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Bărbatul a fost oprit de organele de control luni seara, iar poliţiştii au constat că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-au suspendat permisul de conducere.

Focşăneanul nu s-a descurajat şi în dimineaţa următoare s-a urcat din nou la volan, cu o alcoolemie de 1.18 mg/l alcool pur în aerul expirat, transmite Agerpres.

"La data de 31 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au depistat pe strada Republicii din localitate, un bărbat în vârstă de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultat 1.18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că bărbatul fusese depistat în cursul serii de 30 martie în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, ocazie cu care i-a fost întocmit dosar penal şi i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice", a precizat IPJ Vrancea.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
62117933
Interviu cu ministrul Economiei: ”După 15 aprilie o să avem peste un milion de măști pe zi”
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune că după 15 aprilie nu vor mai fi probleme cu măștile și dezinfectanții în farmacii. El a precizat că, spre deosebire de actualii distribuitori, statul nu va căuta să facă profit de pe urma populației.
62117931
"Sunt doar un OM", campanie împotriva Covid-19. Apelul făcut de Simona Halep şi Irina Rimes
Irina Rimes, Simona Halep și Camelia Potec se numără printre personalităţile care s-au alăturat campaniei de conştientizare "Sunt doar un om", lansată de Ministerul Culturii şi Guvernul României.
62117928
Biserica donează peste 4 milioane de lei celor afectați de epidemia de coroavirus
Biserica Ortodoxă Română a anunțat, marți, că centrele eparhiale, protoieriile, parohiile și mănăstirile s-au implicat și au adunat până acum un ajutor financiar de peste 4 milioane de lei.