Băiat de 15 ani, prins la volan în Alba. Mama lui era pe scaunul din dreapta

62034392
Pro TV

Un minor a fost prins de poliţişti la volan în comuna Avram Iancu din judeţul Alba.

Un băiat de 15 ani a fost depistat de poliţişti la volanul unui autoturism în timp ce se afla pe un drum public de pe raza comunei Avram Iancu, alături de minor aflându-se, pe scaunul din dreapta faţă, mama acestuia, care i-a încredinţat autoturismul pemtru a-l conduce.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Câmpeni l-au depistat pe un minor, în vârstă de 15 ani, din comuna Avram Iancu, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei.

"Pe scaunul din dreapta al autoturismului a fost identificată mama minorului, în vârstă de 39 de ani, care i-a încredinţat acestuia autoturismul, pentru a-l conduce pe drumurile publice", se menţionează în comunicat.

Faţă de minor, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar faţă de mama acestuia cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
62068948
Sute de kilograme de resturi animale, observate în apa unui râu. De unde provin
Descoperire şocantă pe râul Crișul Negru, în judeţul Bihor. Sute de kilograme de resturi de animale au fost observate în apa râului de câţiva angajaţi ai Administraţiei Bazinale „Crișuri".
62068928
Anchetă după ce Mocănița a deraiat. O persoană a fost rănită grav
După ce sâmbătă a deraiat Mocăniţa din Maramureş, de pe Valea Vaserului, şi 14 turişti au fost răniţi, sunt acum în plină desfăşurare mai multe anchete.
62068927
Directorul Oracle România, chemat din nou la DNA. Au loc percheziții informatice
Inculpat oficial pentru luare de mită, directorul general al companiei Oracle România a revenit luni dimineaţă la DNA.