Fostul principe Nicolae scapă de acuzaţiile de lovire. Avocat: Comunicatul mamei sale, o lovitură cumplită pentru el
Pe numele fostului Principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a fost depusă doar o plângere de violare de domiciliu, semnată de Principesa Margareta.
Cel puţin asta susţine avocatul care-l reprezintă pe Nicolae, care mai spune că deşi în comunicatul Casei Regale se vorbea despre cum tânărul ar fi lovit şi agresat verbal mai multe persoane pe 7 noiembrie, la Reşedinţa din Elveţia, niciuna nu a reclamat. Reprezentantul fostului principe insistă că apropiaţii Regelui Mihai, aflat în suferinţă în ultimele zile, nu i-ar fi spus acestuia nimic despre tot acest scandal stânjenitor.
În comunicatul de presă în care Casa Regală anunţa, chiar de onomastica Regelui Mihai, că a fost făcută o plângere penală pe numele lui Nicolae Modforth-Mills, nepotul Regelui, apărea şi acuzaţia că acesta din urmă ar fi agresat fizic şi verbal 3 persoane. Avocatul său susţine că niciuna dintre presupusele victime nu a depus vreo plângere.
Enache Radu, avocatul lui Nicolae: "Nicolae mi-a comunicat că există numai plângerea penală pentru violare de domiciliu. Plângerea penală a fost făcută în numele Casei Regale, semnată de Principesa Margareta ca reprezentant al Casei Regale în relaţia cu celelalte instituţii din Elveţia. Persoanele din anturajul fostului monarh nu au depus plângere penală pentru infracţiunea de lovire şi alte violențe. "
Nicolae a explicat că a vrut doar să îşi vadă bunicul.
”Nicolae: Am venit direct din avion şi am încercat să-l văd pe bunicul meu. Din păcate n-am putut.
Reporter: Cine v-a oprit?
Nicolae: Nu ştiu. Este cineva în casă. Am văzut secretarul regelui şi a zis că nu are voie să lase pe cineva. Vin ca nepotul regelui, nepotul bunicului meu şi doar vreau să-l văd până la urmă. Atât. Dacă va fi ultima dată când ajung aici, când este într-o stare mai bună, atunci aş dori să-l văd. Dacă nu va fi, atunci vreau să-i zic rămas bun, pentru ultima dată."
După ce tânărul Nicolae a vorbit într-un interviu pentru Știrile PRO TV despre toate aceste încercări ale sale de a-şi vedea bunicul, Casa Regală a dat un comunicat fără precedent în istoria sa de 151 de ani. Era vorba despre un mesaj atribuit mamei sale, Principesa Elena.
Enache Radu, avocatul lui Nicolae: "Prinţul Nicolae este foarte decepţionat şi afectat sufleteşte în legătură cu comunicatul dat de mama sa. A fost o surpriză totală, neaşteptată, o lovitură cumplită pentru el."
În acel text era dezvăluit şi conţinutul unei scrisori private, care ar fi fost trimisă chiar de Regele Mihai lui Nicolae în urmă cu 3 luni. Niciodată până acum, în nicio comunicare oficială Casa Regală a României, de la Carol I încoace, nu a făcut un asemenea gest.
Mesajul era despre cum Regele ar fi "profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil".
Enache Radu, avocatul lui Nicolae: ”Este o afirmaţie falsă - a făcut tot ce se putea face în România conform legii. Acum 4 luni de zile am stabilit cu dumneaei să vină la Cluj la IML, a spus că vine, nu a venit - s-a răzgândit. Procesul de stabilire a paternităţii nu a pornit la Judecătoria din Braşov
Reporter: De ea ţine să înceapă acest demers?
Avocat: Numai de dumneaei, deoarece este necăsătorită şi acţiunea de stabilire a paternităţii poate fi deschisă numai de mama copilului ca reprezentant al copilului minor.
Într-un mesaj public pe Facebook, Nicoleta Carjan, cea care susţine că ar fi avut o relaţie cu Nicolae şi că în urma ei s-ar fi născut un copil, a scris că nu a refuzat niciodată să facă test ADN. "Tot ce am cerut a fost să îl facem în două locuri diferite (alese chiar și prin tragere la sorți)."
Nicolae susţine că în 2015, când a fost luată decizia eliminării sale din linia de succesiune şi retragerea titlurilor regale, nu i-a fost cerută nicio explicaţie.
"Niciodată nu am avut o explicaţie pentru ce s-a întâmplat în august 2015, decizia care a fost luată.
-Nici atunci nu v-au spus?
-Nu, niciodată nu am zis din partea mea ce s-a întâmplat, am auzit mai multe zvonuri şi n-am putut să zic partea mea, până la urmă."
La o săptămână de la anunţul agravării stării de sănătate a Regelui, "situaţia e în continuare gravă, dar stabilă", spun surse din Casa Regală. Acestea nu au putut confirma sau infirma dacă regele a fost sau nu informat despre scandalul izbucnit la uşa reşedinţei sale, şi apoi între membrii familiei.
Enache Radu, avocatul lui Nicolae: "Nu cred că fostul suveran are cunoştinţă, în zilele acestea deosebit de grele pentru el, de acest scandal. Acest scandal nu a folosit nimănui din Familia Regală. Nu-i foloseşte nici lui Nicolae, dar nici membrilor Casei Regală. Este o lovitură pe care şi-au administrat-o singuri cei din Casa Regală - puteau să îl primească 10 minute la căpătâiul bunicului său, îşi luă adio sau rămas bun şi nu exista niciun scandal, nicio tensiune. "
Regele Mihai are 96 de ani, iar ultima apariţie publică a fost pe 19 noiembrie 2014, când din balconul Palatului Elisabeta a salutat musafirii veniţi să-i ureze la mulţi ani.
Sursa: Pro TV
Etichete: scandal, principele Nicolae, regele Mihai, Casa Regală,
Dată publicare:
11-11-2017 14:32