Avertismentul lui Arafat: "Există semne că am putea avea o situaţie mai grea în următoarea perioadă"

62131593
Pro TV

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a explicat, marți, motivul deciziei Guvernului de a se prelungi cu 30 de zile starea de alertă.

Arafat a precizat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că prelungirea stării de alertă a fost decisă în urma unei analize "amănunţite" a situaţiei actuale, existând semne că situaţia poate oricând să se deterioreze.

"După o analiză amănunţită a situaţiei actuale, în pofida faptului că avem o curbă descendentă, totuşi, există semne că situaţia poate oricând să se deterioreze şi să avem cel puţin focare serioase sau să avem o situaţie mai grea în următoarea perioadă, dacă nu se respectă măsurile compensatorii care au fost deja menţionate şi anume purtatul măştilor, distanţarea fizică, triajul la intrare în spaţii în închise, purtatul măştilor în transportul în comun. Toate astea sunt extrem de necesare ca să păstrăm un control al situaţiei la acest moment şi să păstrăm o curbă descendentă", a declarat Arafat, la finalul şedinţei de Guvern.

Şeful DSU a subliniat că, în ultima perioadă, au existat creşteri care au depăşit 300 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore şi un procent de testări pozitive care a ajuns până la 5% din totalul celor efectuate.

"Analiza care a fost făcută împreună cu INSP-ul şi împreună cu colegii de la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi împreună cu alţi specialişti a arătat că conducerea şi comanda unică, luarea unor măsuri rapide vor fi necesare pe mai departe. Există o creştere, faţă de cum a fost acum două săptămâni, acum câteva zile, la numărul pacienţilor în terapiile intensive, există focare care au apărut în instituţii medicale, care necesită detaşare de personal, care necesită mişcare de personal pentru acoperirea nevoilor unităţilor sanitare unde personalul este în izolare sau este chiar bolnav şi internat în spital. Acestea sunt unele dintre motivele pentru care s-a optat pentru propunerea prelungirii stării de alertă", a explicat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, se păstrează obligativitatea purtării măştilor, a triajului epidemiologic la intrare în instituţii şi în spaţiile închise şi purtatul măştilor în transportul în comun.

Arafat a anunțat deschiderea mai multor puncte de frontieră

 

Raed Arafat a anunţat că mai multe puncte de frontieră urmează să fie deschise.

"S-a luat această decizie şi aici menţionez: Negru Vodă, judeţul Constanţa, Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, Sighetul Marmaţiei, judeţul Maramureş, Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani, Oancea, judeţul Galaţi, precum şi Jimbolia-feroviar, judeţul Timiş, cu excepţia traficului de marfă. Deci, acestea urmează să fie redeschise la acest moment şi să fie funcţionale", a spus Arafat.

Referitor la călătoriile aeriene, şeful DSU a precizat că Institutul Naţional de Sănătate Publică, cu aprobarea CNSU, va emite periodic lista ţărilor unde urmează să fie reluate zborurile sau, eventual, întrerupte dacă situaţia dintr-o ţară se deteriorează pe o durată de 14 zile.

"INSP va stabili lista noilor ţări care vor fi introduse pentru eliminarea măsurii de izolare şi carantinare la întoarcere din ţările respective şi automat pentru reluarea zborurilor cu ţările respective. Următoarea evaluare va fi la sfârşitul acestei săptămâni pentru a intra în vigoare în cursul zilei de luni", a menţionat Raed Arafat.

El a precizat că, în cadrul prelungirii stării de alertă, nu se mai găsesc propunerile privind "achiziţiile directe" sau alte propuneri "care nu sunt necesare în această fază".

"Deci, veţi vedea o diferenţă între propunerile de acum şi situaţiile care au fost înainte în timpul stării de urgenţă şi în timpul în care am avut până acum, în care s-au permis anumite aspecte care nu mai sunt necesare", a declarat Arafat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Pe cine ar fi turnat Isărescu la Securitate. Explicaţia BNR: "Scria cât de buni sunt"

Guvernatorul Băncii Naționale Mugur Isărescu ar fi fost colaborator al fostei Securități.

Când au loc primele slujbe în interiorul bisericilor. Numărul enoriaşilor va fi limitat

Credincioșii vor putea asista de duminică la slujbele organizate în interiorul bisericilor. Este ultima decizie a Guvernului, care a ridicat marți şi alte restricţii, dar a cerut prelungirea stării de alertă cu încă o lună.

Haos la Vama Nădlac. De ce îi trimit vameşii maghiari înapoi pe români

Românii continuă să pună presiune pe granițele din vestul țării. De data aceasta, cozile de mașini s-au întins atât pe sensul de venire în țară, cât și pe cel de plecare.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.