Raportul CE pe statul de drept: Independența presei trebuie întărită, iar nivelul de corupție rămâne ridicat

62305370

Comisia Europeană recomandă miercuri ţării noastre să ia măsuri în special la nivel operaţional, pentru a răspunde preocupărilor rămase privind investigarea şi judecarea infracţiunilor penale în sistemul judiciar.

În ceea ce priveşte recomandările din raportul privind statul de drept pe 2022, România a făcut progrese semnificative în privinţa revizuirii legilor justiţiei pentru a întări dispozitivele pentru asigurarea independenţei sistemului judiciar, inclusiv pentru a reforma regimul disciplinar pentru magistraţi şi unele progrese în luarea de măsuri pentru a răspunde preocupărilor rămase privind investigarea şi judecarea infracţiunilor penale în sistemul judiciar, ţinând cont de standardele europene şi de opiniile relevante ale Comisiei de la Veneţia, notează raportul, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, menţionează textul citat, nu s-au înregistrat progrese în privinţa introducerii de reguli de lobby pentru membrii parlamentului şi nici în consolidarea regulilor şi mecanismelor pentru a creşte guvernanţa independentă şi independenţa editorială a serviciilor media publice ţinând cont de standardele europene din domeniu.

În acelaşi timp, s-au înregistrat progrese semnificative în abordarea provocărilor operaţionale ale Directoratului Naţional Anticorupţie (DNA), inclusiv în ceea ce priveşte recrutarea procurorilor, şi unele progrese în monitorizarea îndeaproape a noului sistem de investigare şi judecare a infracţiunilor de corupţie în sistemul judiciar.

Raportul mai menţionează că România nu a făcut progrese în continuarea eforturilor de înfiinţare a unui institut pentru drepturile omului, ţinând cont de Principiile de la Paris.

Pe această bază, Comisia Europeană recomandă României, reamintind angajamentele luate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) legate de anumite aspecte ale sistemului judiciar, cadrului anticorupţie şi procesului legislativ să încheie procesul iniţiat în vederea luării în considerare a recomandărilor conţinute în opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei, în special finalizând evaluarea efectuată de comisia de experţi la nivel înalt.

De asemenea, României i se recomandă să ia măsuri, în special la nivel operaţional, pentru a răspunde preocupărilor rămase privind investigarea şi judecarea infracţiunilor penale în sistemul judiciar, inclusiv cele de corupţie.

În acelaşi timp, Comisia aşteaptă ca România să continue eforturile pentru a asigura resurse umane adecvate pentru sistemul de justiţie, inclusiv pentru serviciul procuraturii, ţinând cont de standardele europene privind resursele pentru sistemul judiciar.

România este somată să introducă, "fără noi întârzieri, reguli privind activitatea de lobby pentru membrii Parlamentului".

Altă recomandare din raport vizează intensificarea eforturilor pentru consolidarea regulilor şi mecanismelor pentru a spori guvernanţa independentă şi independenţa editorială a serviciilor media publice ţinând cont de standardele europene în domeniu.

În acelaşi timp, Comisia recomandă intensificarea eforturilor de a asigura consultări publice efective înainte de adoptarea de legislaţie. Nu în ultimul rând, se recomandă intensificarea eforturilor pentru a obţine acreditarea Institutului naţional pentru drepturile omului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62363153
Ministrul Transporturilor din Belarus, Aleksei Avramenko, a murit subit, la doar 46 de ani

Ministrul Transporturilor și Comunicațiilor din Belarus, Aleksei Avramenko, a murit subit, marți, 4 iulie, informează agenția de știri Belta, citată de Kyiv Independent.

62363152
Charlie Rowe: “Românii vor fi mișcați de povestea lui Sergiu Celibidache”. Ce i-a plăcut cel mai mult în România

Românii vor fi cu siguranță mișcați de povestea dirijorului Sergiu Celibidache, a cărui poveste de viață este impresionantă, spune tânărul actor britanic Charlie Rowe.

62362830
Șeful MAI, despre azilele groazei: ”A fost o anchetă complexă, a durat ani de zile”. Ce se întâmplă cu torționarii bătrânilor

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, că ancheta în dosarul exploatării persoanelor cu dizabilităţi în trei azile din localitatea Voluntari a fost una "complexă" şi a durat "ani de zile".

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.