Avertisment extrem de dur al Ambasadei SUA la București: ”Vor exista sancțiuni grave pentru români”

62477559

Ambasada SUA la București transmite un avertisment dur pentru români și arată că în cazul în care au încălcat vreodată legile SUA, atunci nu vor mai primi niciodată viză pentru America.

„Toți cei care solicită viză trebuie să își demonstreze intenția de a respecta legile SUA. În cazul în care legile sunt încălcate, vor exista sancțiuni grave, inclusiv interdicția permanentă de a obține o viză americană în viitor”, transmite Ambasada SUA la București.

SUA suspendă pentru o perioadă nedeterminată programul Visa Waiver pentru România

 

Departamentul american pentru securitate internă a anunțat marți că a suspendat temporar includerea României în programul Visa Waiver.

Guvernul Statelor Unite analizează în prezent procesul prin care România a fost recent inclusă în Programul Visa Waiver (VWP), pentru a verifica respectarea standardelor stricte de securitate impuse de acest program.

Anunțul a fost făcut de departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite.

”Guvernul Statelor Unite revizuiește recentul proces de includere a României în Programul Visa Waiver (VWP) pentru a se asigura că sunt respectate cerințele stricte de securitate ale acestui program. Pe durata acestei evaluări, Statele Unite suspendă implementarea Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români. Această suspendare va rămâne în vigoare până la finalizarea procesului de revizuire de către autoritățile americane.

Cetățenii români care doresc să călătorească în Statele Unite pentru afaceri sau turism pe termen scurt trebuie să continue să aplice pentru viza corespunzătoare de tip non-imigrant („B”) la o ambasadă sau un consulat al SUA”, se arată în comunicatul oficial.

Reacția oficială a MAE

 

Implementarea programului Visa Waiver (VWP) pentru România este în curs de evaluare, operaţionalizarea sistemului ESTA urmează să fie amânată până la o dată care va fi anunţată de partea americană, informează Ministerul Afacerilor externe (MAE).

MAE aminteşte că la data de 10 ianuarie 2025, România a fost desemnată oficial ca stat participant la Programul american Visa Waiver.

Toţi cetăţenii statelor incluse în VWP trebuie să deţină, prealabil desfăşurării călătoriei, autorizaţia de călătorie în Statele Unite, obţinută online, prin Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA).

Cetăţenii români care au programate călătorii în Statele Unite în perioada următoare, inclusiv după data de 31 martie, trebuie să se adreseze ambasadelor Statelor Unite ale Americii din ţările în care domiciliază, în vederea solicitării şi obţinerii vizelor de intrare pe teritoriul american.

Autorităţile americane şi române vor informa publicul român cu privire la orice detalii şi modificări faţă de cele prezentate.

Persoanele care deţin o viză turistică de SUA în termen de valabilitate o pot folosi pentru călătorii, fără a fi necesară obţinerea ESTA.

Ce ar putea însemna revizuirea pentru România

 

În cel mai fericit caz, ar putea fi doar o verificare administrativă de rutină pentru ca Homeland Security să se asigure, din nou, că toate condițiile tehnice şi de securitate sunt îndeplinite. În acest caz, e posibil ca procesul să continue apoi fără întârzieri majore.

Pe de altă parte, însă, dacă administrația Trump consideră că includerea României în Visa Waiver ridică probleme de securitate națională sau riscuri de imigrație ilegală, departamentul de securitate internă ar putea recomanda o amânare sau chiar o revocare a deciziei, ceea ce ar fi fără precedent.

Românii ar fi trebuit să poată călători fără vize în Statele Unite, începând cu 31 martie 2025, în scop turistic sau de afaceri.

Această măsură a administrației americane este fără precedent. Nu s-a mai întâmplat până acum ca o ţară acceptată oficial în Visa Waiver să fie apoi amânată sau exclusă din program imediat după acceptare.

Au mai fost două situații când Argentina şi Uruguay au fost excluse din program din cauza crizelor economice din cele două ţări din 2002 şi 2003.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62531163
50 de focare de pestă porcină pun în pericol fermele şi gospodăriile din 15 judeţe

După criza mieilor, aproape 50 de focare de pestă porcină pun în pericol fermele şi gospodăriile din 15 judeţe. Cel mai recent caz a fost descoperit în Olt, unde a început deja sacrificarea a mii de animale bolnave.

62531154
Bărbat din Ilfov torturat până la moarte ca să dezvăluie codul PIN. Ce le-a zis polițiștilor înainte de ultima suflare

Un bărbat de 42 de ani din Ilfov a fost torturat până la moarte de patru indivizi care au intrat mascați peste el în casă. Suspecții - printre care și o femeie - i-ar fi cerut codul PIN al cardului bancar, pe care ar fi avut zeci de mii de euro.  

62466217
Inelul sudic al autostrăzii de centură a Capitalei va fi gata la începutul verii. Constructorul a întârziat constant

Ultima bucată lipsă din inelul sudic al Autostrăzii de centură a Capitalei va fi gata abia la începutul verii.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.