Autoritățile din Aninoasa vor să-i mute în containere pe localnicii din clădirile șubrede. De ce nu vor oamenii

×
Publicitate

Peste cinci sute de oameni din orașul Aninoasa ar putea să fie evacuați, după ce blocurile în care stau, vechi de un secol, au fost șubrezite și mai tare de sutele de seisme, care au zguduit zona Olteniei.

La aproape două săptămâni de la primul cutremur, specialiștii Institutului de Fizica Pământului nu știu să spună încă ce se întâmplă acolo.

Pământul s-a mișcat de 960 de ori până acum, în zona Olteniei

Din 13 februarie și până acum, în zona Olteniei, pământul s-a mișcat de 960 de ori. Cel mai mare dintre cutremure a avut 5,7 pe scara Richer. La două săptămâni distanță, harta prezentată de Institutul Național de Fizică a Pământului arată o activitate seismică fără precedent pentru această zonă.

Dragoș Toma, cercetător INFP: „Am avut și în această dimineață un cutremur de 3,9, și ne așteptăm ca în perioada următoare să avem un număr ridicat de cutremure, dar sperăm să nu fie prea mari”.

Specialiștii de la Institutul pentru Fizica Pământului nu au, deocamdată, o explicație clară, însă oamenii din zonă se întreabă dacă nu cumva una dintre cauze ar putea fi extragerile de gaze de acolo.

Constantin Ionescu, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului: „Nu știm unde sunt localțiile în care se fac extrageri de gaze de șist, și nu ne putem pronunța în privința asta. Fenomenul este unul tectonic, așa l-am identificat noi”.

Autoritățile din Aninoasa vor să-i mute în containere pe localnicii din clădirile șubrede

Între timp, autoritățile din Hunedoara au decis să evacueze 500 de oameni, care stau în 11 blocuri din orașul Aninoasa. Clădirile vechi de peste 100 de ani sunt șubrezite serios după aceste cutremure. Chiar dacă pericolul este mare, cei mai mulți nici nu vor să audă de asta. Ba chiar au semnat declarații pe proprie răspundere că își asumă riscurile.

Localnică: „La primul cutremur, toată colonia se duce de râpă”.

Localnică: „Nimeni nu o luat o măsură până acum. Cu ce suntem noi de vină? Acum vine și mă evacuează?”

Autoritățile spun că sunt pregătite cu 170 de containere de tip modular, folosite inclusiv în perioada pandemiei. Vor să le instaleze pe stadionul din Aninoasa, și să îi mute pe oameni în ele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62326540
Femeia din Băbana care l-a șantajat preotul din sat cu poze compromițătoare, pusă sub control judiciar

Femeia din Argeș cercetată pentru șantaj, după ce l-a amenințat pe preotul din comuna Băbana că va publica o serie de fotografii care-l compromiteau, a fost pusă sub control judiciar.

62158885
Profitul Moderna a ajuns în cădere liberă, în epoca post-COVID. Datele financiare ale gigantului farmaceutic

Profitul Moderna e în cădere liberă după ce a fost pe val în timpul pandemiei. Producătorul de vaccinuri și medicamente a raportat o scădere cu 70% a cotei de profit, la nivelul trimestrului patru 2022.

62326524
INFP, despre seismele din Oltenia: Ne aşteptăm ca şi în următoarele săptămâni să avem cutremure destul de multe

Un specialist în cadrul Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP) a afirmat că numărul cutremurelor din zona Vrancea descreşte, dar, în schimb, magnitudinea acestora nu descreşte atât de mult.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.