Atac mafiot la Timișoara. Cine a incendiat mașina șefului piețelor: ”Copiii mei sunt foarte speriați” ANIMAȚIE GRAFICĂ

×
Publicitate

Autoritățile din Timișoara investighează un posibil atacat de tip mafiot. Mașina de serviciu a directorului societății care administrează piețele din oraș a ars ca o torță, iar primele date indică faptul că focul ar fi fost pus intenționat.  

Directorul crede că totul ar avea legătură cu un nou regulament de organizare a piețelor pe care vrea să îl impună, iar primarul vorbește despre un incident șocant și rușinos.

Scenele au fost filmate de fiul directorului de la Piețe SA Timișoara. Mașina de serviciu a tatălui său arde cu flăcări mari. Când a fost cuprins de foc, autoturismul era parcat peste drum de casa directorului.

Un vecin de-al acestuia a dat alarma la 112, puțin după ora 3, miercuri dimineață.

Militarii de la ISU Timiș, care au intervenit să stingă vâlvătaia, au comunicat că o cauză probabilă a incendiului ar fi „utilizarea unui mijloc de aprindere intenționat”. Ulterior, poliția a transmis că a deschis un „dosar penal pentru distrugere prin incendiere”.

Citește și
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Mirel Pop, director general SC Piețe SA Timișoara: „S-a dovedit faptul că a fost o mână criminală”.

Anchetatorii au găsit sub roata din față, dreapta, o cârpă îmbibată în material combustibil.

De profesie medic veterinar, Mirel Pop este director la Piețe SA Timișoara din septembrie, anul trecut. Ințial a ocupat provizoriu funcția, după ce fostul director a fost demis pentru că - printre altele - nu s-ar fi preocupat să recupereze cheltuielile cu utilitățile făcute de chiriașii pieței și ar fi permis ca mai multe spații să fie ocupate abuziv, fără existe contracte.

Mirel Pop: „Prioritatea mea este (...) să punem ordine în actele societății. Bineînțeles, orice faptă de natură penală pe care o vom mai descoperi o vom înainta autorităților statului îndreptățite să ancheteze”.

”Dețin dovezi clare despre aceste persoane”

În momentul în care a fost numit director, Mirel Pop declarat că prioritarea lui este să pună ordine în actele societății și anunța că orice faptă de natură penală pe care o va descoperi, o va înainta autorităților. Acum, directorul de la Piețe SA Timișoara crede că aceste măsuri i-au atras mulți dușmani.

Mirel Pop: „Presupun că implementarea regulamentului de organizare și funcționare a pieței încurcă pe multe persoane”.

Alexandrina Pop, soția directorului SC Piețe SA Timișoara: Copiii mei sunt foarte speriați și nu mi se pare OK. Nu știu cine a făcut asta și ce vrea de fapt.
Reporter: A mai primit amenințări până acum?
Alexandrina Pop: De natură așa, nu”.

Mirel Pop: „Au fost tot felul de presiuni, inclusiv anul trecut, tot pe vremea aceasta, au fost revolte chiar aici în fața sediului. Revolte puse la cale de persoane cunoscute. Dețin dovezi clare despre aceste persoane”.

Mirel Pop nu a vrut să spună, în fața camerelor de filmat, la ce persoane face referire.

Ce pot să spun este că fostul director care a fost demis și actualul viceprimar Cosmin Tabără au pus presiune continuu pe societate”.

”Este un atac șocant și rușinos”

În presa locală, a declarat în schimb că ar fi vorba de fostul director de la Piețe SA Timișoara care a fost demis și de viceprimarul Cosmin Tabără. Viceprimarul nu a fost miercuri la birou și a avut telefonul închis. Nu l-am putut contacta pentru un punct de vedere. Am stat de vorbă doar cu fostul director de Piețe SA Timișoara.

Reporter: Aveți vreo legătură cu incendierea de azi-noapte?
Liviu Cocean, fost director SC Piețe SA Timișoara: Nu, Doamne ferește. Nu știu ce a putut să ducă la acest eveniment. Dezaprob total astfel de practici. Nu sunt de acord cu astfel de lucruri, să vandalizi, să distrugi”.

Poliția a intrat în posesia mai multor imagini surprinse de camerele de supraveghere instalate în zona în care a luat foc mașina.

Dominic Fritz, primar Timișoara: „Este un atac șocant și rușinos. Eu am încredere deplină în autorități să găsească cine a făcut acest lucru. În același timp, este evident că la piețe am avut de-a face în trecut cu structuri mafiotice”.

Deocamdată, anchetatorii nu au comunicat nimic referitor la existența vreunui suspect în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.