Apar noi tendințe în amenajările interioare. Mobilierul pe care românii îl caută în pandemie

×
Publicitate

Apartamentele minuscule, dar și munca de acasă, aduc schimbări importante în materie de mobilier. Românii caută, în general, corpuri multifuncționale.

Așa au apărut, de pildă, birourile care se transformă în masă de machiaj și invers. Și prețurile au suferit modificări, după ce s-a scumpit materia primă.

Un producător din Târgoviște a început să creeze mobilă în funcție de cererea din timpul pandemiei.

Diana Bobu, manager de vânzări: "Am încercat să modificăm modelele astfel încât unele dintre ele să poată fi folosite ca birouri. Pot să vă arăt câteva foste măsuțe de toaletă, niște sertare mari pentru tastaturi, iar aici un birou multi-funcțional, putem să deschidem ușile și e un adevărat birou".

Cum apartamentele cumpărate de români sunt și acestea tot mai mici, după scumpirea materialelor de construcții, oamenii vor mobilă care să încapă în ele.

Potrivit Institutului Național de Statistică, suprafață medie locuibilă a ajuns, anul trecut, la 61,5 metri pătrați, minimul ultimilor 20 de ani. Maximul a fost atins în anii 2010-2013 când suprafața medie locuibilă era de 76 de metri pătrați.

Un alt producător vinde mobilă de bucătărie pe module, astfel încât să își găsească locul și în cele mai înghesuite încăperi.

Director de vânzări firmă de mobilă: "Mai nou se solicită din ce în ce mai mult dimensiunile atipice. Poate fi foarte frumos amenajată bucătăria din aceaste module, inclusv cu module mici în care intră doar o chiuvetă și un aragaz incorporabil și o parte superioară".

Prețurile, în schimb, au urcat amețitor.

Andrei Petrea, director firmă de mobilă: "Noi am majorat undeva la 20-30%. Am mai lăsat din manoperă. Profitul este mai mic".

Lemnul și metalul sunt materiale cele mai cerute.

Antonia Noel: "Metalul este expus în Natura. Timp de trei săptămâni, o lună, se lasă să se amprenteze de această amprenta a ruginei. Aplicăm o foiță de aur pe fiecare produs. Produsele sunt unicat".

Toate piesele de mobilier sunt expuse, zilele aceastea, la Romexpo, în cadrul unui târg de profil. La intrare trebuie să prezentați certificatul verde digital ori veți fi testat anti-COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62214909
Zăpada și gheața au pus stăpânire în multe regiuni ale țării. De când se îndreaptă vremea

O toamnă rece şi urâtă s-a instalat la munte, unde a nins din abundenţă şi chiar a suflat viscolul. În zori, zăpada acoperise drumuri şi poteci, iar pe Transfăgărășan au ieşit utilajele de deszăpezire.

62214904
România, sub media mondială la numărul celor imunizați anti-Covid. HARTĂ

În tot acest timp România rămâne una dintre țările în care antivacciniștii și teoriile conspiraționiste se bucură de mai mult succes decât realitățile dovedite științific și informațiile furnizate de medici.

62214899
Din ce în ce mai mulți copii infectați cu SARS-COV-2 ajung la spitale. Medicii le cer părinților să nu ascundă simptomele

Pe zi ce trece, creşte numărul infectărilor cu SARS-Cov-2. Este a doua zi cu peste 7.000 de cazuri noi, iar mulţi dintre bolnavi sunt tineri, şi chiar copii.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.