Meteorologii anunță vreme neobișnuită până la finalul lunii. Ce se va întâmpla în următoarele săptămâni

62537349

Temperaturile vor fi mai mai coborâte decât cele specifice până aproape de sfârştul lunii mai, anunţă meteorologii, precizând că apoi vremea se va încălzi.

Astfel că, în prima decadă a lui iunie temperatura va fi uşor peste cea obişnuită în această perioadă.

Săptămâna 12.05.2025 – 19.05.2025

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă uşor mai accentuată în regiunile nord-estice.

Cu excepţia extremităţii de est a ţării unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale.

Săptămâna 19.05.2025 – 26.05.2025

Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nordice.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă, vor avea o tendinţă uşor deficitară în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în extremitatea de sud a ţării, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar, local, în nord-vestul teritoriului, dar şi uşor deficitar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 02.06.2025 – 09.06.2025

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în vestul ţării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62542135
Vremea azi, 9 mai. Maxime de 23 de grade în sud, cu frig și ploi în nordul țării. La munte ar putea să ningă
Astăzi temperaturile continuă să scadă. Vor fi doar 9 grade în Bucovina și cel mult 22...23 de grade în sudul Munteniei.
62477826
Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în două județe. Zonele vizate
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi.  
62354935
Vremea azi, 8 mai. Ploi și furtuni în aproape toată țara, iar temperaturile scad brusc
Ziua de joi aduce înnorări, averse și multă instabilitate în unele zone. Se face puțin mai răcoare și doar în sudul României avem valori apropiate de normal: în sudul Munteniei se ating 23 de grade.