Anchetă la Spitalul Judeţean Buzău după ce copilul unei tinere internate a murit înainte de a se naşte

62211747
Shutterstock

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a demarat o anchetă după ce copilul unei tinere de 18 ani care era internată în Maternitatea Buzău a murit înainte de a se naşte, informează News.ro.

Potrivit familiei tinerei, aceasta ar fi ajuns la spital, marţi seară, cu dureri, iar medicul de gardă care a consultat-o i-ar fi spus că poate naşte normal şi ar fi internat-o pe secţie.

A doua zi, în urma investigaţiei, femeii i s-ar fi spus că inima bebeluşului a încetat să mai bată şi a fost supusă unei operaţii de cezariană în urma căreia a fost confirmat decesul fătului.

„A venit la spital cu salvarea marţi, a văzut-o domnul doctor care i-a spus că poate naşte normal şi a lăsat-o într-un salon spunându-i să aştepte să intre în travaliu. A doua zi m-a sunat plângând că i s-a spus că a murit copilul. Aşa este la Buzău, dacă nu ai bani medicii nu se uită la tine", a declarat Florica Nan mama tinerei de 18 ani.

În faţa acuzaţiilor aduse, conducerea SJU Buzău s-a autosesizat şi a demarat o anchetă pentru a stabili dacă copilul putea fi salvat. Vor fi verificate atât documentele medicale, cât şi modul în care au acţionat medicii.

"Conducerea spitalului s-a autosesizat în acest caz şi a demarat o anchetă internă. După finalizarea acestei anchete se vor lua măsurile ce se impun. Pacienta primeşte consiliere psihologică din partea psihologului spitalului, iar cauza decesului va fi stabilita după efectuarea necropsiei nou-născutului", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău Adriana Bunilă.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62205716
Sondaj Avangarde. PSD-37%, PNL - 20%, AUR - 14%, USR PLUS - 13%, intenţii de vot pentru parlamentare

PSD ar obţine 37% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PNL - 20%, AUR - 14% şi de USR PLUS - 13%, conform unui Barometru al opiniei publice realizat de Avangarde, scrie News.ro. 

62180719
Bărbat cercetat pentru ultraj după ce a amenințat pe Facebook un polițist. Ofițerul a „îndrăznit” să-l amendeze

Poliţiştii anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Mehedinţi au descins, vineri, la două adrese din judeţ într-un dosar în care o persoană este cercetată pentru ultraj.

62215049
Scandal în autobuz. Doi călători au fost luați la bătaie de controlori pentru că nu aveau bilete

Scene violente suprinse într-o statie de autobuz din Timișoara. Doi pasageri care călătoreau fară bilet cu un mijloc de transport în comun au fost luați la bătaie de controlori.

Recomandări
F 18 gettyimages 2236844959
Alertă în Tulcea, după ce a fost detectată ”o ţintă aeriană”. MAPN anunță că două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol

Ministerul Apărării Naționale a anunțat sâmbătă dimineața că sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în noaptea de 25 spre 26 septembrie, ”o ţintă aeriană” în apropierea graniței cu România.

Doald trump xi jinping gettyimages 2296993948
Donald Trump, întrebat ce a obținut de la președintele Chinei: „Totul. Am avut o întâlnire cu adevărat extraordinară”

Xi Jinping a părăsit vineri seară Statele Unite, la capătul unei vizite de trei zile descrisă de gazda sa drept „pozitivă pentru ambele țări”. Nu au fost anunțate decizii concrete, dar Donald Trump s-a întrecut în superlative.

ministri Siegfried Muresan
LIVE UPDATE. Siegfried Mureșan depune astăzi la Parlament forma finală a programului de guvernare și lista miniștrilor

Siegfried Mureșan va depune la Parlament, în această dimineață, forma finală a programului de guvernare și lista miniștrilor. I le-a prezentat vineri și președintelui Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Palatul Cotroceni.