Anchetă la Poliția Locală Brașov, după ce mai multe clădiri au fost ridicate ilegal. Sunt suspectate fapte de corupție

×
Publicitate

Anchetă la Poliția Locală Brașov, unde procurorii suspectează că ar fi avut loc fapte de corupție.

Funcționari de Biroul de Disciplină în Construcții ar fi luat mită pentru a închide ochii în fața unor clădiri ridicate fără autorizație sau care nu au respectat proiectul aprobat.

Mai multe persoane au fost duse la audieri, dar cercetările sunt în fază incipientă, iar procurorii nu au deocamdată vreun suspect. Cert este că mai multe construcții din oraș și din Poiana Brașov au fost ridicate fără respectarea procedurilor legale. Unele nu au nicio autorizație, iar altele nu respectă proiectul. Totuși, polițiștii locali n-au observat nimic.

Claudiu Sandu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov: „Nu şi-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și pentru această neîndeplinire au primit anumite sume de bani sau alte bunuri la care nu erau îndreptățiți". Existau informații că aceste lucrări nu sunt conforme cu proiectul autorizat. Cu toate acestea, nu s-a dispus oprirea lucrărilor sau nu au fost luate măsurile legale".

Suspiciunile cu privire la unii polițiști locali vizați au apărut în urmă cu aproximativ un an. Un consilier al primarului a tras un semnal de alarmă, dar n-a fost luat în seamă.

Radu Dascălu, consilier la Primăria Brașov: „Punctual, le-am transmis acest lucru. Aveți grijă unde îl trimiteți, verificați-l, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, erau intenții de promovare a unei persoane din această structură. Deci cel puțin o culpă morală are și managementul Poliției Locale".

Reprezentanții Poliției Locale confirmă că instituția este vizată de o anchetă, dar nu oferă amănunte.

Oana Ion, purtător de cuvânt la Poliția Locală Brașov: "Mai multe detalii nu vă putem da, nu cunoaștem".

În urmă cu cinci ani, în Scheii Brașovului au început lucrările la un nou cartier, fără nicio autorizație de construcție. Când localnicii au semnalat situația, s-a constatat că dezvoltatorul săpase un drum și modificase relieful dealului, fără ca cineva să-l tragă la răspundere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62199611
Războiul din Ucraina ar putea scumpi berea. Prețul energiei și al materiei prime vor crește semnificativ

Prețul berii ar putea crește, în următoarea perioadă, din cauză că importurile de materie primă din Ucraina vor fi limitate sau chiar sistate, a declarat, pentru Știrile PRO TV, Julia Leferman - Director General al Asociației Berarii României.

62238642
Angajații firmelor afectate de război vor primi o indemnizație de 75% din salariul de bază

Angajații firmelor afectate direct de războiul din Ucraina vor primi o indemnizație de la Guvern. Executivul a decis miercuri ca aceasta să fie 75% din salariul de bază iar indemnizațiile vor fi plătite până la sfârșitul acestui an.

62181272
Poliţist din Cluj îmbrăcat în uniformă, prins la furat într-un magazin. Ce voia să fure, ascuns sub caschetă

Un poliţist din Cluj a fost prins în timp ce sustrăgea produse dintr-un magazin, chiar în timp ce purta uniforma de serviciu. El a fost reţinut pentru 24 de ore.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.