Poliţist din Cluj îmbrăcat în uniformă, prins la furat într-un magazin. Ce voia să fure, ascuns sub caschetă

×
Publicitate

Un poliţist din Cluj a fost prins în timp ce sustrăgea produse dintr-un magazin, chiar în timp ce purta uniforma de serviciu. El a fost reţinut pentru 24 de ore.

Mare le-a fost uimirea angajaților unui magazin de bricolaj din Cluj-Napoca când au prins la furat un polițist.

Agentul în vârstă de 47 de ani, îmbrăcat în uniforma de serviciu, a ieșit la cumpărături și printre altele ar fi încercat să dosească un minicompresor sub cascheta de polițist.

Vigilenți, angajații l-au oprit înainte să părăsească magazinul și imediat au sunat la 112. Imediat la fața locului au venit imediat colegii polițistului care au fost nevoiți să îl rețină pentru furt.

Mai mult, agentul a mai fost tentat și în trecut să plece acasă cu produse de bricolaj fără să le plătească. În urmă cu doi ani ar fi încercat să iasă dintr-un alt magazin cu un flex.

Cazul a ajuns acum și în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. În tot acest timp, șefii polițistului au anunțat că au început și o cercetare disciplinară.

”La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliţie, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat”, a transmis, miercuri, IPJ Cluj, potrivit News.

Sursa citată a precizat că verificările declanşate au condus la stabilirea faptului că persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 47 de ani, are calitatea de poliţist.

”În contextul în care instituţia nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii şi valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Control Intern a fost dispusă reţinerea acestuia pentru 24 de ore”, a mai transmis instituţia sitată.

Polițistul, cercetat disciplinar

În continuare, cauza se află sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

”Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare faţă de acesta. Menţionăm, de asemenea, faptul că în luna martie a anului 2020, la nivelul inspectoratului, prin intermediul Biroului Control Intern a fost demarată o cercetare disciplinară faţă de poliţistul în cauză, suspendată, conform prevederilor, pe perioada efectuării cercetărilor penale”, a mai transmis IPJ Cluj.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62239704
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs în judeţul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea de 3,3, s-a produs, miercuri, la ora locală 14:03, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

62237445
Poliţistul care a lovit-o pe Raisa pe trecerea pentru pietoni nu mai este sub control judiciar

Avocatul familiei Raisei, fetiţa care a fost ucisă pe trecerea de pietoni, în luna ianuarie, afirmă că poliţistul care a lovit-o cu maşina Poliţiei nu mai este sub control judiciar.

62184774
Români care administrau site-uri cu oferte de asasinate la comandă, reținuți de DIICOT

Un grup infracțional de români care administra site-uri cu oferte de asasinate la comandă a fost destructurat de procurorii DIICOT, la cererea autorităților din Satele Unite.  

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.