Anchetă la centrul de dializă Diaverum din București. 7 oameni au murit

×
Publicitate

Șapte români care aveau insuficiență renală și făceau dializă la centrul privat Diaverum din București au murit până vineri, spun autoritățile. Alți pacienți sunt infectați, iar unii dintre ei sunt în stare critică în spitalele din București.

Ancheta declanșată de Direcția de Sănătate Publică a arătat că centrul nu a fost dezinfectat, după ce acolo a fost identificat primul bolnav de coronavirus.

Printre cei mai expuși riscului de deces în infecția cu coronavirus sunt pacienții cu probleme renale, peste 30.000 în toată țara.

35 s-au stins până acum, iar nouă dintre ei făceau dializă. Șapte erau pacienții unui centru de dializă privat, Diaverum.

Mama lui Marian Petrescu a făcut dializă acolo până în ziua în care starea ei de sănătate s-a înrăutățit și a fost transferată la Spitalul Universitar.

Marian Petrescu: "Am chemat ambulanța pentru că starea mamei mele nu era deloc bună. Am băgat-o în ambulanță, au dus o la Universitar, la Universitar când au auzit de unde vine, imediat au băgat-o în izolare, neavând nici un simptom de coronavirus".

A fost testată, iar rezultatul a fost pozitiv la COVID19. De o săptămâna este la secția de terapie intensivă a spitalului Victor Babeș, în stare gravă: "Starea este critică, liniară de joi, nici un plus nici un minus, respiră datorită aparatelor de ventilație. Inima este terminată".

Maria Pricop este fiica unui pacient care mergea la același centru. După ce autoritățile au aflat că acolo există un focar de coronavirus, au fost mutați în grabă într-un centru din afara Bucureștiului ca fie plasați în carantină.

Maria Pricop: "Seara m-a sunat că el nu vine acasă că va fi dus în carantină, și nu i s-a explicat unde va fi dus. El a aflat că va fi dus în Popești Leordeni. Eu în momentul ăla i-am spus păi întreabă unde ești, avea niște tratamente pentru inimă, un anticoagulant, am sunat la DSP nu a răspuns nimeni așa că am sunat la 112. Ambulanța a zis că nu ține de ei, dar am reușit să aflu adresa din Popești și am putut să mă duc să-i dau medicamente. Acum unde face dializă, până ieri a făcut în același loc, dar de ieri a fost mutat într un alt centru”.

Direcția de Sănătate Publică a făcut o anchetă epidemiologică în acest centru după ce nouă persoane fuseseră diagnosticate cu COVID19. După anchetă, Centrul a fost închis pentru dezinfecție și amendat cu 30.000 de lei. Inspectorii DSP au descoperit că personalul nu purta echipament complet de protecție, și mai grav, după ce au aflat de primul lor pacient infectat n-au dezinfectat. Așa că boala s-a răspândit în rândul pacienților, susțin autoritățile, iar din spusele celor internați, afectate ar fi și câteva cadre medicale.

Am încercat să îi contactăm pe reprezentanții centrului Diaverum, că să ne spună care este numărul pacienților infectați care au trecut prin centrul lor. Însă până acum nu am primit nici un răspuns.

Clinica privată de dializă are 27 de centre în România, dintre care 6 în Capitală și îngrijește în prezent peste 4.000 de pacienți. În toată țara 16.000 de pacienți fac dializă, iar încă pe atâția așteaptă să între la tratament. Ei sunt în primele categorii de risc. De aceea ar trebui să fie tratați în condiții de maximă siguranță atât pentru ei cât și pentru cadrele medicale.

Cristina Căpușă Medic Nefrolog: "Riscul e dublu pentru că au imunitatea scăzută nu pot sta în autoizolare pentru că trebuie să iasă de trei ori pe săptămâna din casă".

Ministerul sănătății a stabilit că pacienții Covid 19 cu forme urșoare vor face dializă în alte două centre Diaverum din București. Cei cu forme grave, la Spitalul de nefrologie.

Vulnerabili sunt și pacienții cu diabet, hipertensiune arterială sau cei ce suferă de obezitate morbidă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Cozi la intrarea în țară prin vama Nădlac. Mesajul lui Iohannis pentru românii care vor să vină acasă

„Nu veniți acasă de sărbători pentru că revenirea în țară poate fi extrem de periculoasă pentru cei la care țineți atât de mult”.

Ministrul Sănătății: ”Medicii trebuie să trateze pacienții suspecți de coronavirus înainte ca boala să fie confirmată”

Cu peste 3000 de cazuri confirmate, suntem în scenariul 4 de epidemie, iar pacienții trebuie să primească tratament, dacă au simptome, până când este gata testul, transmite Ministrul Sănătății.

Noile măsuri impuse de Armată la Spitalul din Suceava. Doctorii demisionari, convinși să se întoarcă

Militarii ajunși la Suceava au la dispoziție 72 de ore să repună în funcțiune Spitalul județean. Unitatea funcționează doar cu 15 la sută din personalul medical. Restul sunt bolnavi ori și-au dat demisia.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifrele care arată paranoia lui Nicolae Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.