Anchetă la Ambulanța Argeș. Agresorul, dus la spital înaintea victimei sale

×
Publicitate

Se face o anchetă internă la Ambulanţa Argeş, după un eveniment nefericit, în care vieţile unor oameni au fost puse în pericol.

 Un bărbat şi-a înjunghiat iubita şi a încercat să se sinucidă. Cum pe teren erau numai 6 ambulanţe, toate fără medic, nimeni din lanţul de decizie nu a considerat că este vorba despre un caz grav.

Ambii pacienţi au ajuns târziu la spital şi au fost salvaţi la limită. Femeia ranita a fost lăsată în drum mai bine de două ore, cu un pansament şi o perfuzie.

Primul apel către dispeceratul serviciului de ambulanţă a fost înregistrat la 10 şi 25 de minute. Cineva a anunţat că doi oameni sunt plini de sânge.

Tatăl vitreg al victimei: ”Da, şi am dat cică: ”ce e, ce e?” Păi este grav, s-a măcelărit, s-a tăiat. Zice: ”N-avem ambulanță”.
Bine! După aia am stat şi am dat iar, din nou, iar zice ”n-avem ambulanţă să vă trimitem.

Nicio salvare nu era disponibilă în substația Topoloveni, aflată la mai puţin de 15 kilometri de locul în care s-a petrecut tentativa de omor urmată de încercarea agresorului de a se sinucide. Aşa că la caz a fost direcţionată o ambulanţă care tocmai lăsase un pacient la spital.

Maşina a ajuns la Călinești după aproape 40 de minute de la primul apel, doar cu şofer şi asistentă. Aceasta a considerat însă că bărbatul era mai grav rănit, deşi individul a avut putere să se lupte cu poliţiştii sosiţi la faţa locului.

Bărbatul este recidivist şi a fost eliberat în 2017 după ce a ispăşit 20 de ani pentru omor.

Asistenta a pansat-o pe femeie şi i-a pus o perfuzie, lăsând-o în drum, apoi a plecat spre agresor, pe care l-a preluat şi l-a dus la spital.

Localnică: "I-a adus şi o pătură mă-sa şi a pus-o jos acolo. Am pus o pernă acolo. Şi-apoi aici jos a curs sânge întruna!"

Următoarea ambulanță a ajuns după mai bine de două ore, timp în care jandarmii şi poliţiştii au continuat să ceară, disperaţi, ajutor. Nici ei nu au fost luaţi în seamă, deşi femeia sângera încontinuu.

În total, la dispecerat au fost înregistrate 10 apeluri. Femeia a fost recuperată în cele din urmă. Când a ajuns la spital era în şoc hemoragic. A fost operată şi salvată la limită.

Doctor Marius Pascu, şef UPU Argeş: "Pacienta a prezentat o plagă profundă la nivelul gâtului şi o plagă toracică. A venit în şoc hemoragic. Iar pacientul a avut o plagă penetrantă în zona inimii.

Conducerea Ambulanței trebuie să stabilească acum dacă celelalte cazuri la care erau trimise salvări în acest interval erau mult mai grave.

După acest episod nedorit, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Raed Arafat, a cerut explicații, aşa că la Serviciul de Ambulanţă are loc acum o anchetă. Cei care vor fi găsiţi vinovaţi risca de la sancţiune până la desfacerea contractului de muncă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Poliţist acuzat că şi-a lovit iubita, după ce i-a blocat maşina pe o stradă, în Timiş

Incident deosebit de grav petrecut in trafic, în Timiș. Un politist aflat în mașina de serviciu și-a blocat iubita, iar ceea ce a urmat este de-a dreptul scandalos.

Șofer din Bistrița, accident ca o cascadorie din cauza mobilului. Trei persoane, la spital

Un şofer de 32 de ani, din Bistrița Năsăud, a ajuns la spital, împreună cu alţi doi prieteni, după ce a provocat un accident spectaculos, asemenea unei cascadorii.

33 de localităţi din 10 judeţe, afectate de inundaţii. 5 evacuați în Teleorman

Peste 30 de localităţi din zece judeţe au fost afectate de inundaţii în ultimele 24 de persoane, cele mai mari probleme fiind în judeţul Teleorman, unde cinci persoane au fost evacuate din locuinţe, potrivit datelor transmise vineri de IGSU.

Recomandări
Au trecut 100 de zile de când România este condusă de un guvern demis. Scurtă cronologie a evenimentelor politice

Astăzi se împlinesc 100 de zile de când România nu mai are un guvern cu puteri depline. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis la data de 5 mai 2026, în urma unei moțiuni de cenzură.

Alertă în Tulcea după ce o dronă a intrat în spațiul aerian al României. Două F-16 au fost ridicate de la sol

Radarele armatei au detectat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 01.27, un grup de cinci drone în zona localității Ismail, deasupra teritoriului ucrainean. Una a pătruns pentru scurt timp pe teritoriul naţional, dar apoi a ieşit.

Centrala nucleară de la Cernavodă va fi oprită complet astăzi. România pierde încă 10% din producția de energie

Centrala nucleară de la Cernavodă, care în ultimele zile a furnizat în Sistemul Energetic Naţional aproximativ 680 de megawaţi, va fi deconectată treptat.