Anchetă în urma incidentului aviatic din Suceava. Cum s-au lovit cele două aeronave Wizz Air

×
Publicitate

Un accident mai puțin obișnuit s-a înregistrat pe Aeroportul din Suceava. Două avioane ale companiei WizzAir s-au ciocnit la sol, în apropierea pistei de decolare. 

Unul era parcat, iar cel care l-a lovit se pregătea să plece spre Germania - plin cu pasageri.

În urma coliziunii, oamenii au fost debarcați pentru că avionul şi-a avariat o aripă. O comisie investighează acum incidentul. În momentul în care avioanele s-au ciocnit, pe pista aeroportului din Suceava se afla și o aeronavă militară, care se pregătea să decoleze cu ministrul de interne Lucian Bode la bord.

Momentul în care un cele două avioane intră în coliziune a fost filmat de pasagerii aflați la bord. O aeronavă era parcată, iar cealaltă, care a provocat accidentul, ieşea de pe platforma aeroportului și se îndrepta spre pistă. O aripă a acesteia din urmă a agățat stabilizatorul orizontal al avionului parcat - chiar dacă cineva, de la sol, făce semne disperate pilotului că urmează coliziunea.

Incidentul a avut loc pe platforma aeroportului din Suceava și ambele avioane implicate aparțin companiei low-cost WizzAir. Avionul care a provocat accidentul urma să plece spre Dortmund, în Germania. Era plin de pasageri.

Florin Hilber, pasager: „Ni s-a zis să ne punem centurile, motoarele erau pornite, și efectiv în momentul în care am plecat de pe loc, nu știu dacă am mers 2 metri, s-au accidentat cu aripile Probabil o eroare de pilotaj.”

După accident, pasagerii care voiau să ajungă în Germania a fost coborâți din avion. WizzAir i-a anunțat că o altă aeronavă îl va duce la destinație: „Toți pasagerii zborului Suceava-Dortmund sunt nevătămați și au fost debarcați în siguranță. Wizz Air pune la dispoziție o aeronavă de înlocuire pentru zborul afectat și va transporta pasagerii la destinație în cursul zilei de astăzi.”

Avioanele care au intrat în coliziune au suferit avarii și nu mai pot fi folosite o vreme pentru zbor. O anchetă a fost declanșată pentru a stabili cauzele incidentului.

Ioan Măriuță, director al Aeroportului Suceava: „Am întrunit o comisie de analiza internă urmând ca mâine să aterizeze și inspectorii de la autoritatea de investigaţie a accidentelor aviatice.”

Nimeni nu a fost rănit în urma ciocnirii la sol a avioanelor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62331435
Tatăl băiatului băgat de colegi într-o cușcă și batjocorit spune că nu a fost luată nicio măsură, deși a trecut un an

Tatăl unui copil de 12 ani din județul Bacău este revoltat că la aproape un an de când fiul său a fost umilit și lovit de alți colegi, nu s-a luat nicio măsură.

62331404
Procurorul propus la şefia DNA a spus în fața CSM dacă este sau nu mason

Marius Ionuţ Voineag, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DNA, a negat marţi, în timpul interviului susţinut la CSM, că ar face parte din masonerie.

62331405
10.000 de euro în bancnote false au fost găsiți în Neamţ, în urma unor percheziţii. Ce au mai descoperit poliţiştii. FOTO

Bancnote false care însumau peste 10.000 euro au fost găsite în urma unor percheziţii domiciliare în Târgu-Neamţ. O persoană a fost reţinută, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), potrivit Agerpres.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.