Anchetă în cazul celor 27 de câini uciși și aruncați în saci de plastic în Parcul Național Retezat. ”Nu știm nimic”

×
Publicitate

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Gorj au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care 27 de câini, între care 19 sunt pui, ar fi fost ucişi şi abandonaţi apoi, în saci de plastic, pe marginea unei râpe. 

Descoperire macabră în Parcul Național Retezat. Doi turiști ieșiți la plimbare au dat peste 27 de câini morți, aruncați pe marginea drumului, în saci de plastic.

Au sunat îngroziți la poliție, care încearcă să-i găsească acum pe cei care au putut să facă așa ceva.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Când au văzut sacii turiștii s-au apropiat dar s-au îngrozit.

Nicolae Grigore, martor: ”E o zonă turistică foarte frumoasă. Spre oroarea mea am descoperit cadavrele unor câini, pui de câini, mici, de o săptămână-două".

Adrian Jurcă, martor: ”Presupunerea mea e că au fost otrăviți, așa cred eu. Nu se vedeau urme de sânge, nici puii nu prezentau urme de lovitură”.

Localnic: ”Sunt așa de mulți, mă miră – iar accesul e destul de dificil aici – bineînțeles, numai care știe și cunoaște. Nu vine ăla de la Constanța sau de la Timișoara să arunce câinii pe aici".

 

Cei vinovați riscă între 3 luni și 1 an de închisoare

Autoritățile încearcă să dea de urmele vinovaților.

Cosmin Spânu, șef Direcția Sanitar Veterinară Gorj: ”Se vor face necropsii, un examen anatomopatologic, se vor recolta probe de organe ce vor fi trimise la Institutul de Diagnostic - Sănătate Animală București pentru examene netoxicologice. Nu se știe dacă au fost împușcați, otrăviți – momentan nu știm nimic".

Adriana Tudor, președinte Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Ecovet Timişoara: "Faptul că nu avem un control asupra animalelor din curțile oamenilor duc și la orori de genul ăsta. Legea spune clar că trebuie să îți sterilizezi animalul din curte în cazul în care nu este un animal de competiție, dar controale nu avem. Iar controlul acestei situații la nivel de comună să zic nu există, nu se dorește, nu există putere financiară sau administrativă".

Legislația prevede pedepse cuprinse între 3 luni și 1 an pentru cei vinovați de astfel de fapte.

 

 

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere cu intenţie, fără drept, a animalelor.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62191281
Ancheta se complică în cazul importului ilegal de deșeuri prin portul Constanţa

Comisarii Gărzii de Mediu au descins în control la sediile societăţii din Prahova care ar fi importat ilegal sute de tone de deşeuri, descoperite recent în portul Constanța.

62191280
Răspunsul lui Teodosie la mustrările Patriarhiei: „Doar Dumnezeu poate să-mi dea sancţiune!”

„Doar Dumnezeu poate să-mi dea sancţiune! Eu am vorbit în numele lui Dumnezeu, iar credincioşii m-au urmat. N-am vrut să fiu vedetă!"

62191275
Caz rezolvat de Poliţia Animalelor Galaţi. Ce a păţit un bărbat care a abandonat 5 căţeluşi

Nu doar cruzimea faţă de animale, ci şi abandonarea lor este sancţionată de lege, însă până acum autorităţile nu au intervenit.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.