Caz rezolvat de Poliţia Animalelor Galaţi. Ce a păţit un bărbat care a abandonat 5 căţeluşi

×
Publicitate

Nu doar cruzimea faţă de animale, ci şi abandonarea lor este sancţionată de lege, însă până acum autorităţile nu au intervenit.

 

Noul departament al poliţiei animalelor şi-a intrat însă în rol, şi iată că la Galaţi, un bărbat de 61 de ani a fost amendat pentru că a abandonat la o pubelă de gunoi 5 căţeluşi abia născuţi. A fost însă filmat de camerele de supraveghere din comuna Smârdan, şi ar mai putea primi o sancţiune, dacă se va dovedi că trebuia să-şi sterilizeze căţeaua din curte.

Imaginile îl surprind pe bărbat cum coboară dintr-o autoutilitară lângă un coş de gunoi reciclabil, scoate un sac în care se aflau cei 5 căţei şi-l aruncă direct în pubelă. Un băiat care a trecut prin zonă i-a auzit pe bieţii pui scâncind, i-a salvat de la o moarte sigură şi i-a dus la o femeie pe care o cunoştea în apropiere.

Paula Țopa, femeia care i-a salvat: „Acei căţeluşi erau aruncaţi de câteva ore deja la coş. Ţipau continuu, erau flămânzi, deshidrataţi, nu se ştie de cât timp erau aruncaţi înainte, apoi am sunat şi eu la primărie, mi s-a spus că ştie despre caz, şi că îi caută pe camere. I-am luat acasă şi i-am hrănit cu biberonul din 3 în 3 ore. După 3 zile a murit unul, iar ieri m-a sunat doamna căruia i-am dat că a mai murit încă unul."

După ce a identificat momentul pe camerele de supraveghere, primarul comunei a sunat la Poliţie, iar agenţii de poliţie au reuşit să-l identifice pe cel care a abandonat căţeii.

Silviu Zinică, primar Comuna Smârdan. „E vorba de abandonarea într-un ţarc pentru colectarea deşeurilor a unui număr de 5 pui de căţei proaspăt fătaţi. Odată ce am fost sesizaţi, am intrat pe fir, am încercat să vedem dacă avem înregistrări şi au fost predate autorităţilor pentru dispunerea măsurilor legale. Nu vom tolera abaterile de la normele de conduită morală, protecţia animalelor şi modul în care ne gândim la gestiunea acestui subiect."

Comisar-şef de poliţie Gabriela Costin - Poliţia Galaţi:
„Poliţiştii efectuând verificări şi identificând persoana în cauză, un bărbat de 61 de ani din municipiul Galaţi, a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 3000 de lei. "

În plus, bărbatul este cercetat şi în privinţa câinilor de gospodărie: dacă nu sunt de rasă, cu acte în regulă, ar fi trebuit sterilizaţi. În privinţa celor 3 pui care au supravieţuit, femeia care i-a preluat îi va îngriji şi apoi le va căuta stăpâni.

Măsurile luate acum de autorităţi sunt binevenite, spun reprezentanţii asociaţiilor de protecţie ale animalelor, întrucât în fiecare primăvară se confruntă cu numeroase situaţii în care pui de pisică sau de câine sunt luaţi de lângă mame şi abandonaţi la margine de drum sau pe câmp, fără nicio şansă de supravieţuire.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
62191264
Gest emoţionant al pompierilor din Bistriţa. În timpul liber, fac o casă pentru 2 familii care au rămas pe drumuri

Gest impresionant al unor pompieri din Bistrița, după o intervenție la un incendiu care a distrus o casă din Poiana Ilvei. Cei șase militari au decis să vină în timpul liber și să construiască un cămin pentru cele doua familii rămase pe drumuri.

62191253
Un bărbat din Alba, condamnat la închisoare, s-a ascuns de poliţie şi a continuat să comită escrocherii

Descinderi ale polițiștilor și procurorilor din Alba în trei județe, la persoane bănuite de înșelăciune și fals. Suspecții ar fi postat pe internet un anunț în numele unei firme din Giurgiu și au susținut că vând materiale de construcții la prețuri mici.

62191244
(P) Reciclarea, întotdeauna alegerea corectă la AFI Cotroceni

În perioada 20 mai – 6 iunie, AFI Cotroceni, cel mai mare mall din România, va găzdui expoziția ,,Recycling is a choice! Tu alegi cum vrei să fie!” organizată de Asociația Environ.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 005 inquam photos casian mitu
Reacția PNL după audierea lui Bolojan: „Justiția riscă să fie percepută ca un ciocan politic pentru a lovi oameni incomozi”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a reacționat tranșant în urma audierii premierului Ilie Bolojan la Direcția Națională Anticorupție (DNA), în calitate de martor.