Anchetă după ce doi frați au murit inecați într-o groapă de la stația de epurare

×
Publicitate

A început anchetă în cazul tragediei de miercuri, de la Bălteni, judeţul Dâmboviţa, în care doi copii, de 7 şi 9 ani, au murit înecaţi într-o groapă unde se construieşte o staţie de epurare.

Poliţiştii i-au audiat pe părinţi celor doi fraţi şi le cer explicaţii şi celor de la societatea care face lucrarea. Deocamdată, anchetatorii au constatat că în momentul producerii accidentului, pe şantier nu erau montate nici măcar panouri de avertizare.

La locul nenorocirii rudele au aprins lumânări pentru sufletele celor doi fraţi care au pierit înecaţi în groapa de pe şantier.
Lucrările sunt oprite, iar constructorul este acuzat că nu a protejat zona periculoasă nici măcar acum.

Ca să prevină o nouă tragedie, poliţiştii au luat decizia să patruleze în localitatea Bălteni, în special în zona şantierului unde se construieşte staţia de epurare. Între timp, rudele împietrite de durere se pregătesc de înmormântarea celor doi copii.

Primarul comunei susţine că societatea care construieşte staţia de epurare şi-ar fi făcut bine treaba, deşi recunoaşte că groapa lăsată de izbelişte a fost împrejmuită doar cu o bandă pusă pe nişte ţăruşi.

Alexandru Marian, primarul comunei Conteşti: ”Am fost foarte mulţumit de lucurarile pe care le-au făcut până acum. Sper să fie mai atenţi. Cu toate că ei au împrejmuit cu o bandă zona respectivă, în momentul în care s-a săpat groapa.”

Pe de altă parte, Direcţia pentru Protecţia Copilului va verifica dacă cei doi fraţi erau bine îngrijiţi de părinţii lor; se aflau, totuşi, nesupravegheaţi, la doi kilometri de casă.

Familia, care trăieşte doar din ajutorul social şi alocaţiile copiilor, mai are acasă două fetiţe: una de trei ani şi jumătate, cealaltă de un an.

Constructorul staţiei de epurare nu a prezentat, până acum, un punct de vedere.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62044124
Microbuz cu români, răsturnat în Germania. O mamă a murit, soțul și fiul sunt în spital

Durere fără margini într-o familie din Aluniş, judeţul Mureş. Mânaţi de sărăcie să-şi caute de lucru în străinătate, mai mulţi săteni au pornit cu microbuzul către o fermă de căpşuni din Germania.

61894857
DIICOT deschide o anchetă, după ce Doina Pană a reclamat că fost otrăvită cu mercur

Procurorii DIICOT au deschis un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi grup infracţional organizat, după ce Doina Pană a afirmat că a fost otrăvită.

62044100
Crimă şocantă în Capitală. Tânără de 19 ani, ucisă de iubitul aflat sub influenţa drogurilor

Crimă şocantă în sectorul 6 din Capitală! O fată de 19 ani a fost ucisă, iar principalul suspect este iubitul ei, un bărbat de 26 de ani, aflat, spun surse din anchetă, sub influenţa drogurilor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.