Amenda primită de un şofer de pe ambulanţă pentru că a lovit un mistreţ în timp ce mergea la un pacient

×
Publicitate

Situaţie aberantă în Cujmir, Mehedinţi. Un şofer de pe ambulanţă a fost amendat cu 870 de lei pentru braconaj după ce a lovit un porc mistreţ în timp ce mergea la un pacient.

Caz uluitor într-o comună din judeţul Mehedinţi. După ce a lovit cu ambulanţa un porc mistreţ, în timp ce se grăbea să ajungă la un pacient grav bolnav, un şofer a fost amendat şi reţinut timp de cinci ore pentru declaraţii. Într-un final, bolnavul a fost preluat de un alt echipaj, aflat la 60 de kilometri depărtare.

"În jurul orei 00:50, mă deplasăm cu autosanitara la Gârlă Mare, la un pacient. Mergând pe drum, la un moment dat, din partea stânga mi-a apărut un porc mistreţ, în scurt, în 2-3 metri. Asistenţă nici nu a avut timp să vadă... Eu am dat în frâne cât am putut, într-adevăr maşină a corespuns, a frânat, dar ce putea să mai facă?", a povestit ambulanțierul Alin Naramzoi, se arată în materialele filmate şi postate pe pagina de Facebook Observ Tot.

”Prima dată mi-a dat amendă dl. poliţist 870 de lei, a zis că nu am adaptat viteza la condiţiile de drum şi că mă bagă la conduită preventivă. Am venit în staţie, am aşteptat până s-a dus la Vanju Mare, a venit cu alcooltestul, m-a verificat, a ieşit zero, că nu am băut....I-am spus daţi-mi un avertisment. A zis: Nu se poate, trebuie să va dau o amendă, nu discut cu dvs. A mai fost un domn aicea, când a văzut a rămas şi el blocat, a şi plecat de lângă noi. Eu am plecat acolo să salvez omul, n-am plecat să omor porcu'! Şi eu aş fi vrut să-l evit, să nu-mi fărâme Salvarea!", s-a plâns ambulanțierul.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61910466
475 de migranți ajunși în România într-o singură lună. Trei călăuze, arestate

Trei călăuze care au facilitat transportul a 154 de migranţi spre coastele româneşti au fost arestate pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Constanţa.

61897624
Tudose: La 48 de ore, încă e lipsă de energie electrică în şcoli, dispensare. Nu e posibil aşa ceva

Premierul Mihai Tudose a criticat intervenţia greoaie a companiei E-Distribuţie Banat (Enel), fiind nemulțumit de faptul că după 48 de ore de la vijelie localităţi întregi nu sunt nici acum alimentate electric.

61910492
Cristian Pomohaci, susținut de sute de fani. ”Preotul e alesul lui Dumnezeu”

S-au derulat scene ireale la Sibiu, unde fostul preot Cristian Pomohaci a venit să-şi susţină cauza în faţă Consistoriului Mitropolitan.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.