Ambulanță care transporta un pacient, lovită în plin de un autoturism. Starea victimelor

×
Publicitate

O ambulanţă aflată în misiune a fost lovită violent de un autoturism. S-a întâmplat într-o localitate din Timiş, iar mai multe persoane au fost rănite. Echipajul transportă un copil, spre Timişoara.

Accidentul a avut loc în jurul orei 13, pe drumul european care leagă Timişoara de Lugoj. Ambulanţa avea pornite semnalele acustice şi luminoase.

Echipajul ducea un copil la spital, iar în salvare era şi mama pacientului. La urcare pe un pod, au fost izbiţi violent de un Logan, care a ajuns pe contrasens. Nu este clar deocamdată din ce motive a ieşit şoferul de pe banda lui de mers.

La faţa locului au fost trimise patru ambulanţe şi două echipaje Smurd, care i-au preluat pe răniţi. Unul dintre pasagerii din Logan a intrat în stop cardiorespirator şi a fost resuscitat la faţa locului.

Şofer: "Pe banda mea o venit nu ştiu, de aici, el venea de pe Lugoj şi o intrat în faţa mea. Am tras dreapta cât am putut, se vede cum o frecat parapetul".

Impactul puternic a avut loc pe podul de la Remetea Mare.

Carmen Dehelean, directorul medical Ambulanță Timiş: “A fost implicat echipajul nostru şi pacientul cu mama, nu ştiu exact ce se întâmplă, mă voi duce acum la spital să văd în ce stare sunt. Ştiu că un pacient din Logan a fost în stop şi a fost resuscitat şi a ajuns la spital.”

În zonă au ajuns mai multe echipaje de la poliţie şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Cătălin Păcală, ISU Timiş: "Ne-am deplasat la locul intervenţiei unde am găsit 8 victime care au fost transportate la spital cu 4 ambulante saj şi două Smurdurişi un APTVM''.

Din cauza accidentului, circulaţia a fost blocată complet pe acea porţiune de drum şi s-au format cozi pe kilometri întregi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61976030
Toader a refuzat primii 4 candidați pentru șefia DNA. Când se reia procedura de selecție

Se prelungeşte suspansul în privinţa şefiei DNA. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat, vineri, că nici unul dintre cei patru procurori care s-au înscris în cursă nu l-a convins.

61942269
Mircea Negulescu și Lucian Onea au fost plasați sub control judiciar. Primele reacții

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost audiați vineri la sediul Parchetului General în dosarul în care sunt anchetaţi pentru inducere în eroare a organelor judiciare.

61975136
REZULTATE DEFINITIVAT 2018. Notele finale după contestații au fost afișate

REZULTATE FINALE DEFINITIVAT 2018. Rezultatele finale ale examenului naţional de Definitivat 2018 au fost afişate pe definitivat.edu.ro. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.