Alexandru Rafila: Persoane foarte vocale în legătură cu Colectiv au blocat proiectele centrelor de mari arşi

62380528
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că persoane „foarte vocale în spaţiul public” în ce priveşte incendiul de la Colectiv au blocat proiectele realizării unor centre de mari arşi.

 

Potrivit acestuia, perioada care a trecut până să înceapă efectiv lucrările la aceste centre a fost una „nefiresc de lungă”, scrie Agerpres.

„Persoane care sunt foarte vocale în spaţiul public legate de incidentul de la Colectiv au trecut pe aici pe la minister şi au blocat aceste proiecte. Eu sunt aici de un an şi zece luni aproape. Şi împreună cu echipa mea am reuşit să le repunem în operă, să înceapă efectiv construcţia acestor centre. Cred că soluţia este să dezvoltăm această capacitate în România, să ne ajutăm cu ţările din UE atunci când capacitatea noastră sau a oricărei alte ţări este depăşită. Asta este soluţia corectă. Eu accept totdeauna criticile, sunt gata să ascult şi să învăţ din critici, dacă sunt constructive, dar mi se pare o foarte mare lipsă de caracter să critici în momentul în are tu ai blocat în mod efectiv aceste proiecte. Mi se pare lipsit de orice moralitate”, a precizat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat în ce constă „blocarea” proiectelor, Rafila a replicat că nu au fost iniţiate procedurile pentru achiziţie publică.

„Aceste achiziţii au stat. Nu au fost puse în operă. Pentru ca să poţi să faci un astfel de proiect cu finanţare internaţională - fie cu bani europeni, fie de la Banca Mondială - trebuie să respecţi un timing, sunt nişte etape. Trebuie să faci un caiet de sarcini, trebuie să îl pui în transparenţă, să îl modifici în funcţie de dezbaterea publică, să generezi licitaţia pentru proiectare, pentru construcţie. Or, aceste lucruri nu s-au făcut, aceasta este realitatea”, a spus ministrul.

El a menţionat că la nivel naţional există aproximativ 30 de paturi pentru pacienţii mari arşi, iar duminică seara erau libere doar şase.

„Aseară aveam libere şase locuri: cinci în Bucureşti şi unul la Timişoara. Pentru că erau ocupate acele locuri. (...) Noi schimbăm lucrurile după Colectiv, pentru că cele trei proiecte pentru secţiile de mari arşi de la Timişoara, Târgu Mureş şi "Grigore Alexandrescu" (Bucureşti - n.r.) au fost în mod nejustificat blocate, au ajuns într-o situaţie în care practic pierdeam finanţarea de la Banca Mondială. Imediat după preluarea mandatului am reînceput negocierile cu Banca Mondială, încât aceste trei centre să se facă şi au început să se facă. La Timişoara a început construcţia. Între 8-10 septembrie va începe construcţia la "Grigore Alexandrescu", iar până la sfârşitul lunii, va începe şi construcţia la Târgu Mureş. Avem cam doi ani de zile perioadă de execuţie, aşa că peste doi ani, România va mai avea încă 20 de paturi care să completeze cele 30 de paturi existente în momentul de faţă”, a precizat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62380647
Ce s-a întâmplat cu câteva momente înainte de explozia din Crevedia - date din raport, prezentate de procurorul general PÎCCJ

Firma care deține punctul de lucru din Crevedia mai are alte 24 de puncte de lucru în toată țara, a anunțat Alex Florența, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform Agerpres.

62380665
Ion Doldurea, tatăl patronului care deține stația GPL ilegală din Crevedia, se autosuspendă din PSD. „Nu am nicio scuză”

Ion Doldurea, primarul din Caracal, se autosuspendă din PSD, după exploziile care au avut loc, sâmbătă seară, la stația GPL din Crevedia, care îi aparține fiului acestuia.  

62362218
Lovitură cruntă pentru Putin. „Țarul de la Kremlin" a pierdut peste 260.000 de soldați în război, anunță ucrainenii

Statul Major al Forțelor Armate ucrainene a anunțat, duminică, că 260.820 de soldați ruși au fost uciși în războiul declanșat de Vladimir Putin în februarie 2022.

Recomandări
Imago0611060496h
Vasile Pușcaș: Mă siderează scăderea calității culturii politice în România. „Milogi” pentru banii UE, în loc de dezvoltare

Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al României pentru aderarea la UE, s-a arătat siderat de scăderea calității culturii politice din țară. Diplomatul arată că cei de la putere au consacrat imaginea de „milogi” pentru banii UE, fără strategii de dezvoltare. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.