Alertă în vămile din țară, din cauza coronavirusului: „Nu este nimic, autostrada este goală”

×
Publicitate

Este alertă maximă și în vămi, pe unde au intrat în țară în ultimele două săptămâni peste 40.000 de persoane venite din Italia.

Traficul a scăzut însă, marți. Au apucat să intre doar câteva microbuze și autoturisme care plecaseră din Italia, înainte de instituirea măsurilor extreme. Cei care s-au întors din zonele roșii au fost plasați în carantină.

La Vama Nădlac II, traficul a scăzut mult față de o zi normală. Până la prânz, trei persoane care veneau din zona roșie a Italiei au fost trimise în carantină direct din punctul de frontieră.

Șoferul microbuz: „Microbuzul este folosit la transportul persoanelor care vin din zone posibil contaminate și-i ducem la centre special amenajate. Sunt persoane care nu prezintă simptome, dar provin din zona roșie."

Nu au lipsit nici incidentele. Un tânăr care venea din Italia a cerut condiții speciale de asistență medicală în timpul carantinei.

Bărbat: „Am plecat chiar în momentul când a fost decretul dat și a fost totul liber, autostrăzile libere. Să vedem ce zice la vamă, dacă intrăm în izolare și intrăm, dacă ne zice, că așa sunt legile."

Bărbat: „Eu am ieșit sâmbătă și pe autostradă nu este nimic. Autostrada e goală, doar tiruri și două trei mașini.”

Ioan Buda, șeful Poliției de Frontieră: „Când se prezintă la intrarea în țară și completează acest chestionar, unde este o declarație pe propria răspundere și declară de unde vin și din ce zonă, în funcție de completarea acestui chestionar și împreună cu DSP, o să fie trimis în carantină sau la autoizolare."

Și în Vama Borș, traficul de autoturisme a scăzut la jumătate față de ziua precedentă. Puținii turiști care s-au întors din Italia au intrat în țară cu microbuze sau mașini mici.

Turist: „Toată lumea era disperată și nu se știa care-i treaba cu microbuzele, cu autobuzele. Sunt mulți care n-au mașini personale, n-au cu ce să vină acasă și așa mai departe. Am fost informați așa, din gură în gură, că nu sunt mașini, două săptămâni se sistează toate transporturile. O nebunie totală, săracii."

Cei care sosesc din Italia cu automobilul sunt escortați de o mașină a Poliției, până la locul de carantină, iar cei care vin cu microbuzul sunt duși cu un mijloc de transport special.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62114695
Cum ne putem proteja de infectarea cu coronavirus. Gesturile care trebuie evitate
În această perioadă este bine să fim precauți când ieșim din casă.
62114681
Proteste în Buzău. Oamenii sunt nemulțumiți de containerele în care vor sta pacienții cu coronavirus
Autoritățile din Buzău au luat măsuri speciale, când au aflat că o femeie recent întoarsă din Italia a fost depistată cu coronavirus.
62114680
Epidemia de coronavirus „îngheață” activitatea din Capitală. Lista instituțiilor închise
Cazurile de coronavirus, descoperite recent în București, au închis două instituții importante și au suspendat activitatea cu publicul la Primăria Capitalei și în alte locuri.