Ajutoare COVID pentru lăutari. 149 de persoane ridicate pentru audieri, în Dâmbovița

62169998

Lăutari din Dâmbovița au fost duși la audieri, cu mandate de aducere. 149 de persoane au dosare penale pentru înșelăciuni și falsuri, pentru că au luat ilegal bani de la stat ca sprijin în pandemie. Statul a fost prejudiciat cu 1,6 milioane de lei.

 

Toate persoanele vizate de Poliție au declarat că activitatea artistică le-a fost afectată de pandemie şi au cerut indemnizaţii în baza unor documente falsificate. Sunt dosare penale întocmite pentru infracțiuni de înşelăciune, fals şi fals în declaraţii, transmite IGPR, potrivit Agerpres.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa, ca urmare a activităţilor de cercetare penală efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi fals în declaraţii, au pus în aplicare 149 de mandate de aducere. Persoanele, toate din judeţul Dâmboviţa, au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri", anunţă IGPR.

Din anchetă a reieșit că persoanele vizate au depus documente false pentru a obţine bani de la Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2020 - ianuarie 2021, persoanele bănuite ar fi declarat în fals că, în contextul epidemiologic actual generat de răspândirea virusului Sars-CoV-2, activitatea artistică le-ar fi fost afectată şi ar fi folosit documente falsificate pentru a solicita şi primi indemnizaţii din partea Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială", precizează IGPR.

Prejudiciul cauzat este estimat la 1,6 milioane de lei, au stabilit polițiștii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62137580
Organizatorii de concerte și evenimente îi cer lui Iohannis să nu lase cultura să moară

Peste 200 de organizatori de evenimente din domeniul cultural îi cer preşedintelui Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, să pună la punct un plan naţional de relansare a culturii, precum şi aplicarea unor măsuri economice.

62180875
VIDEO. Femeie filmată în timp ce zgârie mașinile parcate pe o stradă din Pitești

O femeie din Piteşti a fost filmată în timp ce zgârie vopseaua de pe mai multe autoturisme parcate pe străzile oraşului, iar după ce imaginile au fost postate pe internet poliţiştii au identificat-o. Surse locale susţin că femeia ar fi bolnavă psihic.

62177056
CCR: Legea privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este neconstituţională

Curtea Constituţională a admis miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizările PSD privind legea care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.