Stela Popescu a murit. Actriţa a fost găsită decedată în holul casei de către fiica adoptivă

×
Publicitate

Stela Popescu, cea mai iubita actriţă a teatrului românesc de revistă şi una dintre prezenţele minunate ale cinematografiei noastre, ne-a părăsit fulgerător. Actriţa, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită în casa de fiica sa, care a chemat ambulanţa.

Fiica adoptivă a acesteia a sunat la 112, după ce a găsit-o pe actriţă căzută în holul casei. Cel mai probabil, actriţa a decedat miercuri seară.

Potrivit anchetatorilor, actriţa a fost găsită căzută în holul casei de către fiica adoptivă. Televizorul esta deschis, iar patul din dormitor nefolosit.

Se presupune că artistei i s-ar fi făcut rău şi ar fi încercat să cheme ajutor. Anchetatorii investighează dacă noul tratament pe care Stela Popescu îl lua ar fi putut să îi provoace decesul.

Când au ajuns cei de la SMURD, Stela Popescu nu mai putea fi resuscitată. Bunul său prieten şi partener de scenă vreme de aproap 40 de ani, Alexandru Arsinel nu a putut să creadă ştirea teribilă şi a mers de urgenţă la ea acasă.

După ce a realizat că şi-a pierdut prietenă, actorul a fost devastat: "E ADEVĂRAT, a plecat Stela la Puiu. O mai dureau picioarele, altceva nu avea. Nu a meritat să plece aşa brusc".

Trupul neînsufleţit al actriţei Stela Popescu va fi depus vineri, în jurul orei prânzului, la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase”, unde va rămâne până sâmbătă, când va fi dus la Capela Cernica, potrivit reprezentanţilor instituţiei teatrale. Stela Popescu va fi înmormântată duminică, la cimitirul Cernica, alături de soţul actriţei, Puiu Maximilian, a spus actorul Alexandru Arşinel, care a fost la locuinţa actriţei.

O vecină povesteşte că miercuri după-amiază, actriţa a dat semne de slăbiciune.

"Mi-a spus că se simte puţin rău. Eu am şi administraţia blocului şi i-am spus şi de chitanţe şi zice: Dragă, ştiu, dar mă simt puţin rău şi am ajutat-o. Avea un diabet, descoperise acum vreo 4 ani", a povestit o vecina.

Vecina a observat ceva neobişnuit în casa Stelei şi dimineaţă: "Erau luminile de la ferestre, de la balcon, becurile erau încă aprinse, de obicei dansa le stingea mai repede sau venea femeia. Astăzi am plecat pe la 13:00 şi luminile totuşi erau aprinse".

Colegii de la Teatrul de revistă Constantin Tanase povestesc că actriţa urca pe scena fără nicio problemă şi urma să plece în turneu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a precizat că la 112 a fost primit un apel de la o persoană care anunţa "existenţa unei persoane de sex feminin cu probleme respiratorii severe, în strada Alexandru Donici".

La faţa locului au fost trimise două echipaje SMURD (tip B şi C), însă actriţa era decedată, nemaiputând fi făcute manevre de resuscitare.

La locuinţa actriţei se află, pentru cercetări, şi un echipaj de poliţie.

Poliţia Capitalei a anunţat că a deschis dosar penal pentru moarte suspectă, conform procedurilor, în condiţiile în care actriţa a fost găsită decedată în locuinţă. Dosarul penal a fost deschis de către Serviciul Omoruri.

Poliţia Capitalei a precizat, de asemenea, că trupul neînsufleţit va fi transportat la Institutul de Medicină Legală, pentru necropsie, astfel încât "să fie clarificate anumite aspecte de natură medicală".

"Cercetările sunt efectuate de către compartimentul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucureşti", a mai precizat Poliţia Capitalei.

Surse din rândul anchetatorilor spun că rudele le-au declarat poliţiştilor că actriţa suferea de diabet, fără a fi cunoscută cu alte boli.

Stela Popescu

Teatrul ”Stela Popescu” a anunțat că actrița şi-a încântat publicul pentru ultima oară marţi în rolul Chiriţei, debordând de bucurie şi de forţă în faţa celor peste 600 de spectatori ai Sălii Mari a Palatului Naţional al Copiilor.

stela popescu

stela popescu

Monologul emoționant al Stelei Popescu din Las Fierbinți, despre învățământul românesc

"Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă. M-a sunat acum cinci minute Ursu Adrian. Vai de mine!”, a spus Alexandru Arşinel, plângând în hohote.

Stela Popescu, o carieră bogată în teatru și televiziune. ”Viaţa valorează miliarde”

Articol recomandat de sport.ro
Întrebarea care a emoționat-o până la lacrimi pe Bernardette Szocs: ”Am emoții, îmi pare rău”
Întrebarea care a emoționat-o până la lacrimi pe Bernardette Szocs: ”Am emoții, îmi pare rău”
Citește și...
Fetița de 12 ani din Bistrița lovită de o mașină pe trotuar a murit la spital. Celelalte două victime au fost externate

Fata de 12 ani din Mureşenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, care luni a fost lovită de o maşină condusă de un botoşănean, în timp ce se afla pe trotuar, a decedat, marţi, la spitalul din Târgu Mureş unde fusese transportată cu un elicopter SMURD.

Salariile din România, diferențe uriașe între județe. Cele mai mici sunt în Teleorman, Vaslui, Suceava, Vrancea și Hunedoara

Cu o economie care stagnează și prețuri în creștere, traiul zilnic devine tot mai complicat pentru mulți români. Veniturile au crescut ușor, în special în marile orașe, însă salariul nu acoperă majorările de la alimente, chirii și utilități. 

În câțiva ani, drumul către Aeroportul Otopeni va deveni mai rapid. Noua șosea ar putea schimba total traficul din zonă

Accesul către Aeroportul Otopeni ar putea deveni mai rapid în următorii ani. 15 companii au depus oferte pentru construirea unui nou drum de legătură între viitorul Terminal 2 și Autostrada de centură a Bucureștiului, A0.

Recomandări
Top 10 inedit. Cei mai bogați oameni din Ungaria au devenit miliardari și prin afacerile din România

Opt dintre cei mai bogați zece oameni din Ungaria sunt miliardari și datorită afacerilor de anvergură pe care le derulează în România, unul este legat de cel mai mare exit al unei afaceri românești și doar unul singur nu are interese și în țara noastră. 

Surse: Negocieri la ceas de seară. Veștea, alături de pesediștii Grindeanu și Neacșu, dar și de peneliștii Gorghiu și Thuma

Negocierile pentru formarea viitorului Guvern au continuat marți seară la Vila Lac, potrivit unor surse politice. 

PRO TV își menține poziția de top în media din România și în 2026, conform studiului Reuters Institute Digital News Report

PRO TV și-a menținut poziția de lider în topul media din România și în 2026, atât în ceea ce privește dimensiunea publicului de care este urmărit, cât și încrederea pe care o are publicul în brandul PRO TV, respectiv în știrile sale.