Acrobatul care s-a prăbuşit în gol de la 7 metri în arena Circului Metropolitan din Bucureşti, operat de urgenţă

×
Publicitate

Acrobatul care s-a prăbuşit în gol de la 7 metri în arena Circului Metropolitan din Bucureşti a fost operat de urgenţă. Accidentul a avut loc în timpul antrenamentelor. Tânărul repeta un exerciţiu dificil, cunoscut sub denumirea de „roata morţii”.

 

Tânărul este internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, cu mai multe traumatisme, iar în cursul zilei de sâmbătă a fost operat la picior. Este stabil şi conştient, susţin reprezentanţii Circului Metropolitan din Bucureşti. Accidentul a avut loc vineri seară, în prezenţa partenerei de scenă şi de viaţă, dar şi a altor doi colegi.

 

Acrobatul de 26 de ani a căzut în gol de la şapte metri, în timp ce repet „roata morţii”. Avea echipament de siguranţă, susţin reprezentanţii circului, care nu îşi explică ce s-a întâmplat. Tânărul activa la circ de mai bine de zece ani şi repeta de doi ani acest exerciţiu periculos.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62172990
După ani de secetă, rezervele de apă din sol au început să se refacă, în România. Cele mai favorizate zone
Ploile şi ninsorile căzute în ultima perioadă peste tot în ţară au readus optimismul în rândul fermierilor români.
62170428
Aproape 20.000 de români, vaccinați anti-COVID în ultimele 24h. Câte reacții adverse s-au raportat
Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID informează sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 11.117 de doze de vaccin Pfizer şi 8.143 doze de vaccin Moderna, la 19.260, potrivit datelor puse la dispoziţie de către CNCAV.
62144306
Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID. Timiș rămâne în continuare în zona roșie
Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, sâmbătă înregistrând o incidenţă de 3,38 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în uşoară creştere faţă de ziua anterioară, când a avut 3,29 cazuri la mia de locuitori.