Doi șefi ai carierei Jilţ Sud, schimbați din funcție, după accident. Directorul Sucursalei Miniere a demisionat

×
Publicitate

Complexul Energetic Oltenia a anunţat, miercuri, primele măsuri administrative în urma accidentului care a dus la moartea a trei oameni şi rănirea altor zece.   

Astfel, potrivit News.ro, doi dintre şefii carierei Jilţ Sud au fost schimbaţi din funcţie, în timp ce directorul Sucursalei Miniere a demisionat.

”În urma evenimentului care a avut loc în data de 17.01.2023, la Cariera Jilţ Sud, Directoratul CE Oltenia a luat act de demisia domnului Gheorghescu Florentin Nicu din functia de director al Sucursalei Miniere şi a decis numirea domnului Paraschivu Ion în această funcţie”, a transmis, miercuri, CEO Oltenia, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Sursa citată a precizat că Ion Paraschivu a deţinut anterior funcţia de director Direcţia Tehnică, director Directia Productie si director adj. mecanic în cadrul Sucursalei Miniere, desfăşurându-şi activitatea in cadrul sectorului minier incepand din anul 1990.

”De asemenea, Directoratul CE Oltenia a decis schimbarea din funcţia de sef UMC Jilţ a domnului Dancau Doru şi numirea domnului Vulpe Viorel pe aceasta functie, precum si schimbarea din functia de sef al Carierei Jilt Sud a domnului Grecu Sorin si numirea in aceasta functie a domnului Turtoi Tiberiu”, a mai transmis compania.

Viorel Vulpe a deţinut funcţia de inginer şef Productie la Sucursala Miniera si, anterior, sef Unitate Minera Jilt Nord, iar Tiberiu Turtoi a detinut functia de sef schimb Sector.

Trei persoane au murit şi zece au fost rănite în urma accidentului produs, marţi, în cariera Jilţ Sud.

Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă.

După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62317791
Spion dublu chinez, responsabil pentru deconspirarea a zeci de compatrioți care colaborau cu SUA. Războiul informațional
Un spion chinez prins chiar în interiorul FBI ar fi responsabil pentru zecile de cetățeni ai Chinei uciși în propria țară, pentru că au transmis informații americanilor. Descoperirea a fost făcută recent, după arestarea „cârtiței” de la FBI.
62306298
Un plutonier ISU cu permisul de conducere suspendat a urcat beat la volan. A fost arestat preventiv
Un plutonier al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi a fost arestat preventiv, după ce a urcat beat la volan, deşi avea permisul de conducere suspendat.  
62317781
Căderi de pietre pe Clisura Dunării, în Caraș-Severin. Trafic blocat pe DN57
Drumul Național 57 a fost blocat din cauza unor căderi de pietre de pe un versant. Autoritățile lucrează pentru eliberarea drumului.