Accident cu trei victime în București, după ce o ambulanță SMURD a intrat în refugiul unui tramvai

×
Publicitate

Trei membri ai unui echipaj SMURD au fost răniți vineri, după ce ambulanța cu care se deplasau la o intervenție a intrat în refugiul unui tramvai, în zona Șoseaua Chitila, din București.

 

Șoferul ambulanței nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat într-un refugiu de tramvai. Din fericire, în refugiu nu era nicio persoană, dar șoferul și cele două asistente de pe ambulanță au fost rănite.

Accident cu trei victime în București, după ce o ambulanță SMURD a intrat în refugiul unui tramvai

”În această dimineață, în jurul orei 07:00, o ambulanță SMURD, care se deplasa în regim de intervenție către o solicitare, a acroșat refugiul unui tramvai, în zona Șoseaua Chitilei. Ca urmare a evenimentului, cei trei membri ai echipajului au suferit traumatisme și leziuni. La caz au ajuns alte trei ambulanțe SMURD, care au acordat primul ajutor și au transportat cei trei pompieri la Spitalul Floreasca”, se arată într-un comunicat al ISU București-Ilfov.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62167917
Risc mare de avalanșă în munții Făgăraș. Recomandările salvamontiștilor

Salvamontiștii sibieni atrag atenția asupra riscului mare de avalanșă în munții Făgăraș, în următoarele zile.

62167913
Casă mistuită de flăcări în Bacău. De la ce a pornit focul

Gospodăria unei familii din județul Bacău a fost mistuită de flăcări joi seară. Nenorocirea ar fi fost declanșată de coșul de fum, iar vâlvătaia s-a extins repede la tot acoperișul.

62167912
Crăciunul pe stil vechi, celebrat de lipovenii și sârbii din România. Obiceiurile străvechi readuse în prezent

A fost zi de mare de sărbătoare pentru rușii lipoveni și sârbii din România, care celebrează Crăciunul pe stil vechi - sau după calendarul gregorian.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.