Accident cu 3 răniţi în sectorul 1, după ce un şofer a pierdut controlul volanului

×
Publicitate

Trei persoane au ajuns miercuri seara la spital, după ce două maşini s-au ciocnit pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei.

Impactul - destul de violent - s-a produs după ce un tânăr a pierdut controlul volanului şi a intrat pe celălalt sens de mers. Acolo, a izbit puternic un autoturism care circulă regulamentar, iar mai apoi a ricoşat într-o maşină parcată pe marginea drumului.

În jurul orei 22, locuitorii de pe strada Jiului, din sectorul 1 al Capitalei, au fost alarmaţi de un zgomot puternic. Un tânăr, de aproximativ 24 de ani, a derapat cu maşina şi a lovit două autoturisme - unul aflat în trafic, iar cealalt, parcat pe marginea drumului.

Tânărul venea dinspre Bucureştii Noi şi se îndrepta către bulevardul Poligrafiei. Aici, însă, a pierdut controlul volanului pe carosabilul umed şi a pătruns pe contrasens.

În urma impactului, şoferul, de 24 de ani, a rămas încarcerat. Pentru că avea răni grave, medicii l-au transportat la spitalul Floreasca, unde a fost stabilizat.

La spital a ajuns şi prietenul care îl însoţea, dar şi şoferul maşinii care circulă regulamentar.

O anchetă va stabili acum dacă tânărul aflat la volan avea sau nu viteza, dar şi dacă se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
61938053
Incendiu la o locuinţă socială din Botoşani. O familie cu 6 copii a rămas pe drumuri
Au fost momente de panică aseară în centru vechi din Botoşani, după ce mansarda unui imobil a fost cuprinsă de flăcări.
61938055
Traficul feroviar oprit după deraiarea unui tren în Mehedinți, reluat după 17 ore
Traficul feroviar pe Magistrala 900, care fusese complet blocat după deraierea unui tren de marfă în judeţul Mehedinţi, a fost reluat după 17 ore.
61838508
Grefierii din toată protestează. Ei sunt nemulțumiți că vor pierde bani, prin transferul contribuțiilor
Grefierii anunță proteste, începând de joi, pe fondul nemulțumirilor legate de transferul contribuțiilor sociale, care va cauza scăderea salariilor cu până la 500 de lei.