A2 intră în reparații care ar putea dura 2 ani. Șoferii vor circula cu cel mult 60 de km/h

×
Publicitate

După ani de aşteptare, autostrada Soarelei, vestită pentru capcanele întinse şoferilor, intră în reparaţii. Deocamdată, doar pe o porţiune, cea în care dalele de beton, au fost măcinate.

Partea proastă, este că lucrarea, ar putea să dureze 2 ani, şi s-au introdus restricţii de viteză, care vor lungi drumul până pe litoral.

Lucrările pe Autostrada Soarelui au început în jurul orei 11. Muncitorii demontează separatorul de sens pentru că se blochează sensul de mers spre Constanța. Toată circulaţia se mută pe celălalt sens, astfel că se va circula pe o bandă dus şi pe una întors.

Mutarea circulaţiei pe un singur fir începe de miercuri, spun responsabilii de pe şantier.

Din păcate, asta înseamnă restricţii destul de mari. Şoferii trebuie să circule cu cel mult 60 de kilometri pe oră. De aproape două ori mai puţin că până acum.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: "Se va lucra pe un fir, nu se va închide autostrada, se va lucra pe un fir, pe un sens, astfel încât trebuie acea porţiune de dale de beton, trebuie să o remediem, nu putem sta cu ea. Am înţeles şi sezonul estival, acum trebuie să intrăm la lucru, nu mai putem sta."

reparatii a2

Reparaţiile se vor desfăşura de la kilometrul 21, pe o distanţă de numai 6 kilometri. Bucata cu dale de beton este însă de 4 ori mai mare şi se întinde de la Bucureşti până la Fundulea.

Câştigătoare sunt două firme care au prevăzut în contract o durată de 24 de luni, adică 2 ani.

Reprezentanţii uneia dintre ele invocă lucrări complicate, pentru că dalele de beton au aproape 30 de centimetri şi peste 20 de ani vechime.

Iniţial se va freza un strat de beton de 8 - 10 centimetri. Apoi se va lucra la rostul de dilatare, ca să reziste la căldurile de peste vară. La final se va aşterne un strat de asfalt.

Costul total al reparaţiilor trece de 20 de milioane de euro. Banii sunt de la bugetul de stat şi din încasările Companiei Naţionale pentru Infrastructura Rutieră. Oficialii promit că nu se va lucra între 1 mai şi 15 septembrie pentru a nu fi îngreunat drumul turiştilor spre litoral.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62077656
Leii românești, printre cei mai murdari bani din lume. Ce s-a descoperit pe bancnote

Puţini şi cam fără valoare, leii româneşti, sunt şi printre cei mai murdari bani din lume. Cel puţin asta arată un studiu făcut de o universitate din Olanda.

62077628
Doi adolescenți și un bărbat, reținuți în cazul pădurarului ucis în timp ce urmărea hoții

Poliţiştii au reţinut doi adolescenţi şi un bărbat de 50 de ani, care au legătură cu moartea unui pădurar din judeţul Iaşi. Aceştia erau la furat de lemne, când ar fi fost prinşi în fapt.

62077627
Mărturiile oamenilor din Galați care și-au găsit mașinile arse. ”A fost aruncat focul”

Este alertă în Galaţi, unde poliţiştii încearcă să dea de urmă unui individ care a incendiat 5 maşini, parcate la marginea oraşului.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.