A murit Günther Reininger, unul dintre primii membri ai trupei Phoenix. Nicu Covaci: "A fost un an trist pentru noi"
Pianistul Günther Reininger, unul din legendarii muzicieni de la Phoenix, a murit in Germania, la varsta de 65 de ani, anunta Adevarul.ro.
Günther “Spitzly” Reininger s-a nascut la Timisoara, in 1950. S-a alaturat Phoenixului in 1966, fiind printre primii membri ai trupei conduse de Nicu Covaci. A ramas in trupa si dupa plecarea lui Moni Bordeianu in America, care a dus la interzicerea trupei pentru un an de zile.
Citeste pe Adevarul.ro intreaga poveste de viata a lui Reininger.
"Un an negru pentru noi. Goodbye to Gravity, George Patranoiu, acum si Reininger", a scris pe Facebook Nicu Covaci, care a detaliat apoi contextul in care l-a cunoscut pe Reininger, printr-un fragment din "Phoenix insa eu, o pasare...".
"– Vai, vai...
– Cum poti face asa ceva...
– Muzica usoara, ptiuuu drace!...
Fara sa-si dea seama ca e luat in deradere, Teleguta continua sa insire delictele lui Cuibaru si apoi sa enunte pedepsele ce i se cuveneau. Ceilalti profesori dadeau din cap aprobator. Ma sileam sa-i vad si pe ceilalti inculpati ce sparsesera piane si cantau rock and roll.
Deja imi imaginasem niste tipi solizi, pusi pe fapte rele, si care m ar fi putut interesa. Nu mica mi-a fost mirarea cand fu citat cel de-al doilea vinovat: Günther Reininger. Cei din primele randuri izbucnira in ras, apoi, dupa o mica pauza izbucnira si cei din spatele salii.
– Bai, bruta, bai!
– Distrugi bunul poporului, bai!
– Da’ unde te crezi, mai Goliat?
Ma suii pe un scaun sa vad si eu fiara ce rupea piane cantand
„muzica usoara”. In mijlocul spatiului lasat intre elevi si profesori
statea un tantar.
Un tantar chel, tuns, presupun, imediat ce a fost prins asupra faptei, fara piept si cu capul lasat in jos, ceea ce ii accentua spatele incovoiat de o mare vinovatie. Era atat de subtire si de trist, incat in primul moment am fost descumpanit de tot.
Inghiontind cu coatele printre elevii mai mari, am inaintat spre centru, starnit de o curiozitate inexplicabila. In cele din urma, am ajuns langa el si am inceput sa-l observ cu atentie. Mainile i se leganau fara vlaga, subtiri si nervoase, pe langa corp, capul il tinea plecat ca si cum rusinea faptei l-ar fi coplesit. Desi il privea o scoala intreaga, imi simti prezenta si isi arunca, scurt, ochii in stanga, unde ma aflam.
In clipa aceea am inteles totul. Ochii ii sticleau, mici si plini de viclenie, nasul drept si hotarat si, sub pometii ce alcatuiau obrazul supt, o gura cu buze subtiri, stranse si pline de o ambitie feroce. Am stiut, imediat, ca toata haita aceea de profesori nu-i puteau face nimic, cu nici un fel de pedeapsa. Era maruntul negativist, care in orice situatie ar face exact contrariul a ceea ce s-ar astepta cineva de la el..."
Etichete: Nicu Covaci, phoenix,
