A ieșit fum din podeaua vagonului unui tren. Mecanicul a stins focul cu extinctorul, în Cluj

×
Publicitate

A fost panică ieri într-un tren de pe ruta Oradea – Cluj-Napoca. În timp ce staționa, a început să iasă fum din podeaua unui vagon. Cei 100 de pasageri au fost evacuați de urgență.

Trenul era oprit în halta Măcău din comuna Aghireșu, județul Cluj, când pasagerii au observat fumul care ieșea din podea. Imediat au anunțat mecanicul din tren, iar acesta a stins cu un extinctor flăcăra care ieșea din compartimentului motor.

Pentru mulți călători, astfel de probleme nu sunt o surpriză.

Călător: „Nu doar fum, se pot bloca și frânele, se oprește trenul pur și simplu, nu că CFR-ul ar fi o companie care ne oferă siguranță nouă ca pasageri. Astfel de incidente sunt la ordinea zilei, mai ales că tot materialul rulant CFR sau 90% este defect și foarte vechi”.

Bărbat: „Păi ar fi trebuit să facă o verificare la tren când îl pune în funcțiune”

Reporter: Vă simţiţi în siguranță în tren?

Bărbat: „Procent de 30%”

Pasagerii - evacuaţi de urgență - au fost preluați de alte trenuri care circulau pe acea rută. Garnitura a fost apoi tractată în gara din Cluj-Napoca. O comisie de la CFR că ancheta incidentul, iar după încheierea verificărilor, trenul va fi reparat și repus în circulație.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62346742
Campionatul de tras cu arma pentru forțele MAI, în Mureș. Participă chiar și pompierii
Aproape 200 de poliţişti, jandarmi şi pompieri din toată țara participă în aceste zile la campionatul de tras cu arma, organizat de Ministerul Afacerilor Interne.
62346735
Gașca de Chitară din Grozăvești a oferit o reprezentație în campus. Evenimentul a strâns sute de tineri
Timp de câteva ore, spiritul din Vama Veche s-a mutat în Capitală. Sute de studenți s-au strâns miercuri seară pe o peluză din campusul Grozăvești. Unii au cântat la chitară, alții i-au acompaniat și au dansat. Atmosfera s-a încins rapid.
62346696
Un urs a fost filmat noaptea, în Sibiu, căutând mâncare în pubelele din fața locuințelor. VIDEO
Un urs și-a făcut apariția pe străzile din Sibiu, miercuri dimineață, în jurul orei 4:00. Mai multe echipaje ale Jandarmeriei și ale Poliției au intervenit în zona Ștrand.