A fost înmormântat Adrian Cernea, campionul național de off-road, care a murit luat de șuvoaie

×
Publicitate

A fost un cumul de ghinioane. Așa descriu cu durere șefii Federației de Automobilism teribilul sfârșit al pilotului de off-road, luat de apele învolburate ale Oituzului în timpul unei etape din campionatul național.

Adrian Cernea a murit după ce mașina cu care concura a fost surprinsă de o viitură. Miercuri, l-au condus pe ultimul drum și l-au plâns colegi de la cluburi din toată țara.

Adrian Cernea este primul pilot sportiv român care își găsește sfârșitul în timpul unei competiții oficiale. Iar mărturia copilotului său arată - spun șefii Federației Române de automobilism - cât de mult ghinion a avut. Înainte de etapa de la Slănic Moldova, ocupa locul trei și avea șanse să redevină campion național de off-road.

Norris Măgeanu, Președintele Federației Române de Automobilism: “Copilotul a povestit cum le-a murit motorul și i-a susprins apa care a răsturnat mașină. A fost un cumul de nefericiri”.

Pentru piloții de off road, traseele accidentate reprezintă locul în care își pot dovedi măiestria și abilitățile. Cu toții - spun profesioniștii care practică acest sport - își asumă anumite riscuri, dar chiar și așa, nimeni nu se gândea că vremea rea va aduce un puhoi de apă atât de repede, care avea să îl ucidă pe unul dintre cei mai experimentați piloți.

Costin Fântână, șeful comisiei Comisiei de Off Road: “Pur și simplu ghinion. Asta e părerea tuturor celor din comisie. Așa vă gândiți că imediat a trecut o mașină mult mai joasă. Alte mașini. înainte au trecut altele. Nu li s-a oprit motorul. Un nefericit accident”.

Adrian Cernea avea doar 42 de ani și era unul dintre cei mai experimentați piloți din campionatul național de off road. Sărea mereu în ajutorul celor aflați în necaz. Și a participat la multe misiuni de salvare.

Roxana Ciuhulescu, pilot: "A fost o veste șocantă pentru noi. Am aflat oarecum în timp real că s-a răsturnat, că nu mai era în mașină. Au fost momente de panică. Îmi pare nespus de rău. E suferință mare pentru noi".

Adrian Cernea a fost condus pe ultimul drum de zeci de prieteni și colegi, de la cluburi de off road din țară.

Costin Fântână, șeful comisiei Comisiei de Off Road: "Am retras numărul lui concurs de la Federație, 303, și cu siguranță vor fi o grămadă de evenimente care se vor ține în memoria lui".

Între timp, polițiștii și oficialii Federației de Automobilism s-au întors la locul tragediei. Epava mașinii pilotate de Adrian Cernea a fost scoasă din apă, iar anchetatorii vor încerca să afle de ce i s-a oprit motorul înainte că echipajul să iasă pe celălalt mal. Polițiștii din Bacău au declanșat o anchetă penală pentru o posibilă de ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62197549
Imaginile dezastrului, după ploi: Dunărea arată ca un imens depozit de deșeuri

Ploile devastatoare din ultima săptămână au provocat pagube însemnate și au târât în albiile râurilor tone de gunoaie.

62020774
Isărescu cere să fie trecut la excepție în legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ca să nu își piardă fucția

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, scrie News.ro.

62197543
Fostul ministru Victor Vlad Grigorescu este urmărit penal pentru fals în declarații. Iohannis a avizat cererea

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al Energiei în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.