A doua rectificare bugetară la Primăria Capitalei, în mai puţin de o lună. Bani în plus pentru spitale

61975804
Pro TV

Consilierii generali vor supune votului în şedinţa de joia viitoare o nouă rectificare bugetară, a doua în mai puţin de o lună.

Prin această rectificare vor fi alocaţi 26 de milioane de lei în plus la spitalele din administrarea Primăriei Capitalei şi peste 4 milioane de lei la instituţiile culturale, dintre care peste 900.000 de lei vor merge la Teatrul Ţăndărică pentru evenimentele organizate cu ocazia Centenarului. Se vor face modificări şi la bugetele RADET şi RATB. Astfel, se vor transforma în subvenţii investiţii de 43,7 de milioane la RATB, iar la RADET, 40 de milioane de lei, scrie news.ro. 

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, vor primi bani în plus Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB), mai exact peste 26 de milioane de lei. Vor primi bani în plus Spitalul Sf. Maria (4,3 milioane de lei), Spitalul Filantropia (1,5 milioane de lei), Spitalul de Nefrologie Carol Davila (4,2 milioane de lei), Spitalul de Copii Victor Fomoiu (4,7 milioane de lei), Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan (3,2 milioane de lei), Spitalul Th. Burghele (2,8 milioane de lei), Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Panait Sârbu (13,4 milioane de lei) şi Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia (peste 600.000 de lei).

Şi la instituţiile culturale au fost alocaţi mai mulţi bani, 4 milioane de lei. Astfel. Teatrul Nottara va primi în plus 88.000 de lei, în timp ce la Teatrul Ţăndărică vor fi alocaţi alţi 935.000 de lei, pentru evenimente organizate cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Bugetul Centrului Expo Arte, recent înfiinţat, va fi de 3,1 milioane de lei.

De la RATB, 43,7 milioane de lei vor fi luaţi de la investiţii, bugetul Regiei rămânând la suma de 148,6 milioane de lei. Banii, alocaţi iniţial pentru montarea de garduri pe linia de tramvai, pentru modernizarea peroanelor pe linia de tramvai 41 şi pentru modernizarea Autobazei Giurgiului, vor fi transformaţi în subvenţii, aşa cum se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

În ceea ce priveşte RADET, 40 de milioane de lei de la investiţii vor fi şi aici transformaţi în subvenţii, nemafiind, astfel, bani pentru modernizarea tuturor punctelor termice sau pentru eficientizarea alimentării cu energie termică a consumatorilor.

Aceasta este a doua rectificare bugetară în mai puţin de o lună, care va fi supusă votului consilierilor generali în şedinţa din 23 august.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61979883
Deputat USR, agresat de un polițist local în timp ce strângea semnături pentru campania ”Fără penali”. VIDEO

Un deputat USR susține că a fost agresat de un polițist local din Rădăuți, în timp ce aduna semnături pentru campania Fără Penali în Funcții Publice.

61979884
Valea Prahovei, plina pana la refuz! Mesajul unei turiste din Belgia: "Very good bere, noroc"

Branul s-a umplut până la refuz încă de dimineaţă. Oamenii şi maşinile s-au îngrămădit pe şoseaua mult prea îngustă, cu trotuarele ocupate de chioşcuri, tarabe şi vânzători ambulanţi.

61979852
Bicicletă, furată de la etajul 4, în București. Hoțul a lipit scotch pe vizoare. VIDEO

Un tânăr din București a rămas fără bicicletă, după ce un hoț cu mult tupeu i-a furat-o din fața ușii, de la etajul patru.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.