Autorităţile vor să taie 8.000 de copaci lângă Braşov, ca să facă un drum forestier

×
Publicitate

Peste 8000 de arbori, unii foarte bătrâni, au fost condamnaţi la tăiere de autorităţile locale din Braşov, care vor să construiască un drum forestier de 11 kilometri în apropierea oraşului.

Lucrările, care vor fi finanţate cu 1 milion şi jumătate de euro din fonduri europene, i-au revoltat pe mulţi localnici căci vor distruge, spun ei, pădurea şi potecile montane din zonă. 12.000 de oameni au semnat o petiţie prin care cer oprirea acestui proiect.

Lung de 11 km, drumul forestier Gorița va lega cartierele Şchei şi Răcădau şi va străbate, în serpentine, pădurea ce mărgineşte Brașovul. Cei care contestă proiectul au organizat excursii în zonă, pentru ca localnicii să vadă cu ochii lor ce li se pregăteşte. Pe internet au fost lansate filme în care este prezentat proiectul.

Maximilian Munteanu: "Vedem aici marcajele pe copaci care indică că aceşti copaci o să plece. Marcajul acesta începe de undeva din jos din vale şi continuă până sus în muchie, e o zonă foarte amplă, e prea mult. Arată aşa la final de explotoare, s-a intrat cu TAF-ul, asta o să rămână aici."

Autorităţile susţin că drumul este necesar atât pentru a face exploatare forestieră, cât şi pentru lucrările de îngrijire a pădurii care aparţine municipiului.

Dan Olteanu, directorul Regiei Locale a pădurilor: "Trebuie să ne facem lucrările să putem interveni în caz de calamitate, am avut doborâturi. Trebuie intervenit, acolo este arborele mai vechi de 100 de ani, încât încet vor fi arbori care se vor usca."

În plus, susţin edilii, drumul forestier va fi un loc de agrement.

Sorin Toarcea: "Asta poate să fie un loc de plimbare pentru oameni care vor să se plimbe cu bicicleta prin pădure în aer curat, nu cei care coboară cu biciclete speciale în viteză pe versanţi. Vor putea alerga."

Localnicii susţin însă că zona este străbătută de poteci vechi de sute de ani, care acum vor fi distruse.

Localnic: "Unul din motivele pentru care nu am plecat din ţară îi faptul că am natura la poalele oraşului, în fața casei. Drumul ăsta practic distruge mare parte din potecile pe care le frecventez."

Bicicliştii spun că pedalatul pe un asemenea drum e chiar periculos.

Localnic: "Acest drum va fi pavat cu piatră de rău şi suprafaţa este extrem de dură, a cădea pe o suprafață de piatră de rău e infinit mai rău decât a cădea în brusturi sau pe un pământ afânat."

Iar unii braşoveni se tem că în zona vor apărea în curând şi construcţii.

Peste 12.000 de oameni au semnat o petiţie prin care cer ca fondul forestier din zona să fie declarat padure-parc, astfel încât să nu fie afectat de tăieri.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Cine e culturista care păzea transportul de droguri de 9 mil. € de la Vama Giurgiu

O tânără din Serbia, care a câștigat 15 medalii în competiții de culturism, se află printre cele trei persoane reținute în cazul capturii de 750 de kg de canabis, după un control la punctul de trecere de la Vama Giurgiu.

O șoferiță băută a provocat un accident în Constanța. În mașină erau și cei 3 copiii ai ei

O femeie de 27 de ani care s-a urcat băută la volan, deși în mașină se aflau și cei trei copii ai ei, a provocat un accident, miercuri noapte, pe DN3, între localităţile Urluia şi Adamclisi.

Absolvenții de medicină, în stradă din cauza rezidenţiatului amânat. Mulţi vor să emigreze

Absolvenții facultăților de medicină din Iași, Cluj-Napoca și Craiova au ieșit în stradă, îngrijorați că examenul de rezidențiat ar putea fi amânat a două oară.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.