700 de înscrieri în primele 25 de minute. Ce a anunțat Firea despre testele gratuite oferite bucureștenilor

×
Publicitate

Bucureștenii fără simptome se pot testa gratuit pentru Covid 19. Trebuie să se înscrie pe o platformă online, iar primii 11.000 vor fi programați la testarea de tip PCR.

Primăria Capitalei a dat vineri startul programului "Testăm pentru Bucureşti". Platforma a fost lansată în jurul orei 13.00.

Primarul general, Gabriela Firea, a arătat, într-o postare pe facebook, că în primele 25 de minute s-au înscris sau începuseră demersurile în vederea înscrierii aproximativ 700 de persoane. Până la ora 19.00, numărul înscrierilor a ajuns lapeste 3.000.  

Probleme de funcționare din cauza numărului mare de accesări

 

Din cauza numărului mare de bucureşteni care au accesat platforma, au apărut sincope în funcţionarea acesteia, scrie Agerpres.

Primarul general a anunţat că în prima etapă vor fi acceptate 11.000 de înscrieri, dar persoanele interesate care nu reuşesc să efectueze testul vor rămâne în baza de date, fiind invitate la testare într-o a doua etapă a proiectului. Ea a subliniat că testul nu este unul dureros.

"Este vorba doar despre un exudat nazal şi faringian, am făcut şi eu un astfel de test. Nu este nimic invaziv, nu este de speriat. Testarea este gratuită. După ce vă veţi înscrie pe această platformă, veţi fi contactaţi de colegii noştri şi programaţi, de comun acord, la una dintre cele nouă clinici de stat şi private care sunt afiliate programului nostru, în ziua şi ora pe care le doriţi şi dumneavoastră. Nu va fi o problemă distanţa, pentru că avem 20 de laboratoare acreditate, pe care le conţin cele nouă clinici. Deci va fi destul de uşor de ajuns", a spus Firea.

Ce se va întâmpla cu cei testați pozitiv

 

Directorul medical al ASSMB, Ablachim Turkes, a menţionat că, în cazul în care vor fi depistate rezultate pozitive, laboratorul va informa persoanele în cauză, iar acestea vor fi subiectul unor anchete epidemiologice.

"Decizia ca persoanele infectate, dar asimptomatice, să fie internate într-un spital de boli infecţioase sau un spital suport aparţine în totalitate Comitetului Naţional pentru Situaţii Special de Urgenţă, nu Primăriei Capitalei", a subliniat Gabriela Firea.

Ce spune Firea despre testele de anticorpi pentru Covid-19

 

Ea a adăugat că săptămâna viitoare va organiza o conferinţă de presă pe tema proiectului care vizează realizarea testelor de anticorpi pentru COVID-19 la nivelul Capitalei.

"Au fost selectate deja 10.500 de persoane din Municipiul Bucureşti, din toate cele şase sectoare, care vor fi contactate prin primăriile de sector şi invitate să fie testate cu teste de tip anticorpi. Nici acel test nu este invaziv, nu este dureros: o picătură de sânge din buricul degetului", a spus primarul general.

Joi, primarul general preciza că în cadrul programului "Testăm pentru Bucureşti" este vorba despre teste de tip antigen standard RT-PCR, "cele mai utilizate la ora actuală pe plan mondial pentru diagnosticarea" infecţiei cu SARS-CoV-2. Ea arăta că pe platforma online se pot înscrie, în vederea testării, bucureştenii care sunt asimptomatici, adică nu se află în definiţiile de caz stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi care doresc să participe la proiect pe bază de voluntariat.

Call-center pentru bucureștenii înscriși în program

 

Bucureştenii vor completa o declaraţie ce cuprinde criterii de eligibilitate şi date personale (nume, prenume, CNP, serie şi număr CI, vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naştere). După finalizarea acestei prime etape şi acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere şi consimţământul pentru participare.

Fiecare participant înscris va primi un număr de înregistrare şi un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare şi testarea propriu-zisă. Un call-center dedicat va ţine legătura cu bucureştenii înscrişi în program şi le va comunica data şi ora la care vor trebui să se prezinte la unitatea medicală afiliată pentru testare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62081211
Harta zonelor din București în care accesul mașinilor este interzis în weekend

Începând din 23 mai, șapte zone din Centrul Bucureștiului, printre care și Calea Victoriei, vor deveni în weekenduri locuri de promenadă.

62126642
Răsturnare de situație în scandalul din fața unui supermarket. Ce s-a întâmplat cu agenții care au intervenit

Agenții care au intervenit în scandalul soldat cu încătușarea și amendarea a trei persoane, în București, sunt anchetați de șefii lor.

62072315
Dezvăluiri terifiante după arestarea fostului episcop de Huși. Victima lui, supusă la chinuri de neimaginat

Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele său de mirean Corneliu Onilă, a fost arestat pentru violarea și abuzarea unui minor.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.