5 dosare de răpire şi viol de la Parchetul Caracal, redeschise după cazul Dincă

×
Publicitate

Cinci dosare închise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal vor fi redeschise, după cazul Dincă. Victimele ar fi fost minore din familii nevoiaşe.

Parchetul General a anunţat rezultatele controlului făcut la Parchetul Caracal, în urma căruia s-a decis să fie redeschise 5 dosare având ca obiect infracțiuni de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Controlul a fost demarat după cazul Gheorghe Dincă, Procurorul general Bogdan Licu dispunând verificarea stadiului cercetărilor şi  modalităţilor de exercitare a supravegherii în dosarele de lipsire de libertate şi viol.


Comunicatul Parchetului General

 

Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin Ordinul. nr.178 din data de 31.07.2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea de către procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control a unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, având următoarele obiective:
1. Respectarea dispozițiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea și continuitatea în soluționarea lucrărilor și dosarelor penale;
2. Verificarea stadiului cercetărilor și modalitatea de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală având ca obiect infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, precum și a cauzelor având acest obiect soluționate în perioada 01.01.2018 – 31.07.2019;
3. Verificarea cauzelor cu autori cunoscuți mai vechi de 1 an de la prima sesizare, aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală.

Controlul a fost finalizat, fiind identificate o serie de deficiențe vizând activitatea procurorilor și activitatea managerială a primului procuror, rezultând totodată, indicii privind săvârșirea unor abateri disciplinare.
În consecință, au fost dispuse următoarele măsuri:
- Infirmarea din oficiu, ca nelegale și netemeinice, a cinci soluții de netrimitere în judecată în cauze având ca obiect infracțiuni de viol și lipsire de libertate în mod ilegal;
- Sesizarea Inspecției Judiciare pentru a aprecia cu privire la efectuarea de verificări privind abaterile disciplinare ce rezultă din actul de control și verificarea activității manageriale a primului procuror;
- Solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de a dispune măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor constatate și îmbunătățirii activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal;
- Solicitarea conducerii Inspectoratului General al Poliției Române de a întreprinde demersurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor aflate în instrumentarea organelor de cercetare penală;
- Reevaluarea activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 6 luni.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62079828
TIR plin cu țigări de contrabandă, descoperit la vamă. Cât valorează captura

Un TIR încărcat cu aproximativ 400.000 de pachete cu ţigări de contrabandă a fost descoperit la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, în timpul unor verificări de rutină efectuate de autorităţi asupra automarfarului.

62079807
Accident cu 6 răniți, printre care și 4 copii, după o depășire neregulamentară în Lugoj

Accident de circulație, miercuri dimineață, la Lugoj. Șase persoane au ajuns la spital după ce conducătorul unei autoutilitare a depășit neregulamentar și a lovit frontal un autoturism. În accident au fost implicați și patru minori.

62079783
Descoperirea uimitoare făcută de un bărbat din Bacău cu detectorul de metale

Au fost descoperite rămăşiţele unui soldat român din Primul Război Mondial. Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Dărmăneşti, județul Bacău, le-a descoperit cu ajutorul unui detector de metale.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.