40 de copii din Ucraina, în vacanță la Iași. Destinele acestor copii sunt sfâşietoare

×
Publicitate

40 de copii din Ucraina, care au trecut prin experienţe dramatice acasă la ei, au avut parte de o scurtă vacanţă la Iaşi, să uite de probleme.

Multe dintre destinele acestor copii sunt sfâşietoare: cel puţin unul dintre părinţi a murit sau a fost grav rănit în Războiul din Crimeea, când peninsula a fost anexata fortat de Rusia.

Din 2014 până acum, situaţia acestor familii nu s-a îmbunătăţit deloc, spun profesorii care-i însoţesc pe cei mici.

Cei 40 de copii din Ucraina cu vârste între 10 şi 17 ani sunt încântaţi de vizitele în străvechiul oraş şi de activităţile din tabăra de la centrul de escalada sau piscina.

Fraţii Anastasia şi Olexander s-au maturizat înainte de vreme. Cei doi povestesc, cu durere, că tatăl lor a fost rănit grav la cap în timpul războiului.

Anastasia Voitcehivskiy: "Acasă era foarte greu, tata este rănit grav şi eu şi mama nu ştim cum să-l ajutăm. Aici e atât de frumos, îmi place locul şi oamenii, reuşesc să nu mă mai gândesc."

Olexander Voitcehivskiy: "Aici pot în sfârşit să mă destind şi să uit de toate lucrurile rele care s-au petrecut în Ucraina. Tata a luptat în război şi a fost rănit foarte grav. Această excursie m-a ajutat să uit de război."

Excursia a fost o gură de aer şi pentru adulţii care au suferit
teribil în urma incidentelor din Ucraina. Oxana a rămas văduvă. Şi tocmai de aceea poate înţelege suferinţa unor copii ajunşi orfani.

Joi, când va pleca acasă această primă serie, altă grupă de 40 de copii, urmează să zoseasca din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62071222
Probe-cheie dintr-un dosar, furate din secția de poliție. Jaful ar fi fost comandat
Niște hoți din Prahova ar fi fost tocmiți, cred procurorii, să recupereze dintr-o secție de poliție niște probe-cheie într-un dosar.
62071189
Turiști străini, păcăliți în cluburi din România. Trei persoane au fost arestate preventiv
Trei persoane au fost arestate preventiv, miercuri, iar alte două au fost puse sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, într-un dosar privind comiterea mai multor infracțiuni asupra unui cetățean german.
62071199
Un tren a deraiat după ce a lovit un camion la o trecere de cale ferată
Un tren care circula pe ruta Dorohoi-Iaşi a deraiat, miercuri după-amiază, după ce a lovit un camion, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.