200 de operatori economici prezenți la Târgul de Crăciun consiliați de ANPC. Ce au anunțat

62095124

ANPC a consiliat, miercuri, 200 de operatori economici care sunt prezenţi la cel mai mare Târg de Crăciun din Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, a anunţat instituţia, într-un comunicat.

"Atragem atenţia asupra faptului că sintagma 'produs tradiţional' poate fi utilizată în situaţia în care produsele sunt atestate ca şi produse tradiţionale, conform prevederilor legale. Totodată, operatorii economici trebuie să acorde atenţie sporită modului de transport, depozitare şi manipulare a produselor comercializate, astfel încât produsele să nu fie supuse unor diferenţe termice care ar putea conduce la alterarea acestora. În cazul produselor comercializate vrac, important este să fie menţionat preţul per cantitate respectiv 100 de grade produs, iar, dacă preţul este per bucată, bucăţile să aibă acelaşi gramaj", a declarat preşedintele interimar al ANPC, Mihaela Irina Ionescu.

Potrivit autorităţii, iniţiativa de consiliere a operatorilor economici, derulată miercuri, se va extinde la toate târgurile de Crăciun din ţară, ulterior fiind programate acţiuni de control, transmite Agerpres.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62097946
Deținut evadat din Penitenciarul Poarta Albă din Constanța. Pentru ce fusese condamnat
Un deţinut de 25 de ani, de la Penitenciarul Poarta Albă, a evadat miercuri după-amiază, părăsind un punct de lucru situat în municipiul Constanţa, a informat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
62097943
Redacția Pro TV vizitată de corul de copii de la așezământul „Sfântul Ierarh Leontie”
A început sezonul colindelor.
62097929
Aproape 2 tone de droguri au fost distruse de poliție. Cât valorau pe piața neagră
Aproape două tone de droguri au fost distruse miercuri dimineață într-un incinerator din Constanța.