15 aprilie 2022: 110 ani de la catastrofa Titanicului

62254052
Getty

Titanicul, cel mai mare pachebot din lume la data plecării sale în călătoria inaugurală, s-a scufundat în apele Oceanului Atlantic, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce a lovit un aisberg.

Tragedia s-a soldat cu decesul a peste 1.500 de persoane și este considerată una dintre cele mai mari dezastre care s-au întâmplat pe timp de pace.
 

Povestea navei Titanic
 

Povestea Titanicului a început încă din anul 1907, când preşedintele companiei White Star Line, J. Bruce Ismay, a discutat cu Lord Pirrie, preşedinte al constructorului naval Harland and Wolff, despre oportunitatea construirii a trei nave, mai mari şi mai luxoase decât Lusitania şi Mauretania, nave recent lansate de către compania rivală, Cunard, conform site-ului http://www.titanicandco.com/.
 

titanic

 

Cele trei nave urmau să se numească Titanic, Olympic şi Gigantic. După tragedia ce avea să scufunde vasul Titanic, numele celui din urmă a fost schimbat în Britannic.
 

Titanic și Olympic

 

Olympic şi Titanic aveau să fie, conform celor discutate, de aproape două ori mai mari decât Mauretania şi Lusitania, ceea ce ar fi adus un mare prestigiu companiei White Star Line. Prima a fost finalizată nava Olympic, a cărei construcţie s-a încheiat în mai 1911. Construcţia Titanicului, finanţată de J.P. Morgan şi de compania sa, International Mercantile Marine, a început la 31 martie 1909, fiind gata de lansare la 31 mai 1911.
 

titanic

 

Titanicul măsura 269,1 metri lungime, avea o lăţime de 28 metri şi cântărea 46,328 tone, iar înălţimea de la punctul de plutire până la puntea principală era de 18 metri, notează site-ul http://www.euronaval.ro/. Proiectat pentru a putea atinge o viteză mare, Titanicul a fost dotat cu 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune, care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 CP.

Vasul a fost construit la şantierul naval Harland and Wolff din Belfast. Titanicul avea echipaj britanic şi naviga sub pavilion britanic. Atât Olympic, cât şi Titanic puteau transporta câte 3.295 de persoane: 2.435 de pasageri şi 860 de membri ai echipajului. La clasa I puteau călători 689 de persoane, la clasa a II-a - 674 şi la cea de-a III-a - 1.026.
 

titanic

 

Titanicul rivaliza cu orice mare hotel continental
 

Titanicul rivaliza cu orice mare hotel continental, prin eleganţa şi rafinamentul cabinelor, precum şi a serviciilor oferite. Cuprindea ascensoare electrice, o piscină, un teren de squash, o baie turcească şi o sală de gimnastică. Proiectanţii vasului au prevăzut un număr mai mare de bărci de salvare, dar, fiindcă posibilitatea unui naufragiu era exclusă, numărul lor a fost redus la 20.
 

titanic

 

Nava a plecat din portul Southampton într-o zi de miercuri, 10 aprilie 1912, la ora 12.00, cu intenţia de a cuceri pentru Anglia distincţia „Cordonul Albastru” pentru cea mai rapidă călătorie cu vaporul peste Atlantic. După două opriri, la Cherbourg, în Franţa, şi la Queenstown, în Irlanda, şi-a continuat călătoria cu 2.224 de persoane la bord.
 

„Aisberg drept în faţă!”
 

În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, transatlanticul a ajuns în apele din Terra-Nova, la 400 de leghe marine de ţărm. La ora 23.40, cei doi mateloţi de veghe i-au speriat pe ofiţeri cu mesajul alarmant: „Aisberg drept în faţă!”. Avertizarea a venit însă prea târziu pentru a putea evita coliziunea, 40 de secunde mai târziu carena vasului lovindu-se de aisberg, se arată pe site-ul http://www.bbc.co.uk/. Tăietura rezultată în urma impactului a măsurat peste 90 de metri.
 

titanic

 

Viteza cu care naviga pachebotul la acel moment, apropiată de cea maximă, de 23 noduri, a fost unul din factorii principali ai scufundării, căci nava ar fi avut nevoie de 3 kilometri pentru a se putea întoarce la 90 de grade.

După coliziune, de pe puntea de comandă părea că vasul a scăpat cu bine. Însă fochiştii şi inginerii au văzut apa năvălind în cala vaporului. Cinci dintre compartimentele etanşe au fost inundate foarte rapid. După o evaluare rapidă a situaţiei, Thomas Andrews, proiectantul şef al Titanicului, i-a comunicat căpitanului Edward Smith că vasul se va scufunda cu siguranţă. Căpitanul a poruncit să se coboare bărcile de salvare, iar operatorii au transmis fără întrerupere mesaje SOS.
 

Lansarea primei bărci
 

În jurul orei 00.30, a fost lansată prima barcă, cu numai 12 pasageri, cu toate că ele fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbaţi, se arată pe site-ul http://www.euronaval.ro/, citat de Agerpres.

Căpitanul Smith ordonase evacuarea, în bărcile de salvare, având prioritate femeile şi copiii. Vaporul începe încet să se scufunde, înclinându-se în prova. Pasagerii de la clasa a III-a sunt primele victime ale dezastrului, căci apa pătrunde vertiginos la acest nivel, iar accesul lor la punţile superioare este restricţionat. Din când în când, sunt lăsate să urce femei cu copii, iar dintre cei rămaşi, doar câţiva reuşesc să găsească alte căi către nivelurile superioare.

Pe măsură ce înclinaţia vasului este mai mare, panica cuprinde şi punţile superioare. Cu toate acestea, orchestra de la clasa întâi continuă să cânte pe punte.

În jurul orei 1.15, prora era deja sub apă, iar la circa 1.30, a fost lansată ultima barcă. De acum, toată lumea rămasă pe vas devine conştientă că va muri. Aceste momente aveau să fie surprinse, ulterior, în literatură şi în filme, dramatismul fiind accentuat de ultimul cântec al orchestrei, imnul "Nearer My God To Thee" (Mai aproape, Dumnezeule, de Tine), cântat chiar înainte de scufundare, de preotul care a ţinut o ultimă predică, şi de toate obiectele de lux care se prăbuşeau.
 

După două ore și 40 de minute, vaporul s-a rupt în două
 

După 2 ore şi 40 de minute de la impactul cu aisbergul, mai exact la ora 2.20, vaporul s-a rupt în două, pe mijloc, şi s-a scufundat, la aproape 1.600 kilometri distanţă de destinaţia finală. Căpitanul Smith a refuzat să părăsească vasul, el fiind văzut pentru ultima dată pe punte după ce toate bărcile au fost lansate.
 

titanic

 

O oră şi 20 de minute mai târziu, ajunge la locul tragediei nava Carpathia, aflată în apropiere, se arată pe site-ul http://www.history.com/. Nu au fost salvaţi însă decât o parte din pasagerii naufragiaţi, în majoritate femei şi copii, ceilalţi pierind în apele îngheţate ale Atlanticului. Se pare că apele oceanului aveau valori mai scăzute de temperatură decât ar fi fost normal pentru jumătatea lunii aprilie, adică -2 grade Celsius în loc de aproximativ 7 grade Celsius.
 

Salvarea supraviețuitorilor
 

Până în jurul orei 8.30 s-a încercat salvarea a cât mai mulţi supravieţuitori. La 8.50, Carpathia părăseşte zona şi se îndreaptă spre New York. Potrivit propriilor rapoarte, a reuşit să salveze 705 persoane. Compania White Star Line a publicat însă o listă cu 757 de supravieţuitori, iar Curtea Britanică de Anchetă a totalizat 711 supravieţuitori.

Carpathia a ajuns după trei zile la New York, călătoria sa fiind semnificativ îngreunată de condiţiile grele de navigare, din cauza blocurilor de gheaţă, ceţei dense şi furtunilor. A acostat la 18 aprilie, ora 9.30 PM, fiind întâmpinată de nu mai puţin de 40.000 de oameni. A doua zi, Senatul SUA a lansat o investigaţie pentru a stabili cauzele tragediei. O iniţiativă similară, efectuată de britanici, s-a desfăşurat între 2 mai şi 3 iulie 1912.

Epava Titanicului a fost descoperită abia în anul 1985, de către dr. Robert Ballard, la o adâncime de circa 4 km, iar cele două părţi ale vasului se aflau la aproape 2 km una faţă de alta.
 

titanic

 

În total, au fost recuperate trupurile a doar 328 de victime. Ultimul, cel al însoţitorului de bord James McGrady, a fost descoperit la 25 mai 1912, de către vasul Algerine, notează encyclopedia-titanica.org.

Tragedia de pe Titanic a fost ecranizată în numeroase variante, dar cea mai cunoscută rămâne producţia lui James Cameron, din 1999, laureată cu 11 premii Oscar. 


 

Balmoral și Journey au marcat 100 de ani de la scufundarea Titanicului
 

La 15 aprilie 2012, două nave de croazieră, Balmoral şi Journey, au marcat 100 de ani de la naufragiul Titanicului, chiar deasupra locului în care s-a scufundat pachebotul, în Oceanul Atlantic. Prima navă provenea din Southampton, portul englezesc de unde Titanicul şi-a început călătoria pe mare, iar cea de-a doua din New York, destinaţia Titanicului.

Tot în 2012, un monument dedicat celor peste 1.500 de victime de pe Titanic a fost inaugurat la Belfast, în Irlanda de Nord, unde fusese construit vasul.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
Citește și...
Legea prin care mamele vor avea dreptul să fie însoțite în sala de naștere. Ce spun specialiștii despre această practică

Femeile însărcinate ar putea avea dreptul să fie însoțite în timpul travaliului și al nașterii de o persoană aleasă de ele, dacă proiectul de lege adoptat de Senat va primi și votul Camerei Deputaților, for decizional. 

Ca în „Cartea Junglei”: un urs din Suceava, surprins în timp ce se scarpină de copac, precum adevăratul Baloo

Imagini pe cât de adorabile, pe atât de amuzante, desprinse parcă din celebrul film animat „Cartea Junglei”, au devenit realitate într-o pădure din județul Suceava.

Ziua Internațională a pisicilor. Care sunt beneficiile felinelor pentru sănătatea noastră

Sâmbătă este Ziua Internațională a Pisicilor. Așa că, dacă aveți acasă o felină, până diseară, aveți un motiv în plus să-i acordați toată atenția.

Recomandări
Alertă în Bulgaria: O dronă dinspre România a explodat lângă un gazoduct. Premierul a convocat Consiliul de Securitate

O dronă a pătruns sâmbătă dimineața în spațiul aerian al Bulgariei dinspre România și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, în apropierea fostului punct de trecere a frontierei Kardam.

„Operațiune reușită!” A doua barjă a fost scufundată controlat în Dunăre. Urmează etapa a doua

Două barje încărcate au fost scufundate controlat în Dunăre, după o operațiune de 11 ore, pentru redirecționarea unei părți din debit către Dunărea Veche și limitarea scăderii nivelului apei în zona Centralei de la Cernavodă.

Nicușor Dan, mesaj ferm către partide, după verdictul Moody's: „Să renunțe la agendele politice şi la discursul electoral”

Președintele Nicușor Dan a salutat decizia Moody’s de a menține ratingul României la „Baa3”, afirmând că agenția a confirmat progresele făcute în ultimul an pentru echilibrarea finanțelor publice și reducerea cheltuielilor.