Kaufland România, sprijin puternic pentru persoanele cu dizabilități

kaufland

De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Kaufland România dezvăluie rezultatele importante aduse de programul A.C.C.E.S. și se alătură inițiativei lansate de Camera de Comerț a Diversității din România.

Astfel, Sediul Central Kaufland din București va fi iluminat în culoarea violet în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 18:00 și până la miezul nopții.

Până în acest moment, 240 de persoane cu dizabilități au devenit parte a echipei Kaufland. În același timp, patru case de marcat, special adaptate pentru angajații în scaun rulant, au fost instalate în patru magazine Kaufland din București, investiția totală ajungând la suma de 33.000 de euro.

Implicarea în comunitate a fost mereu unul dintre principalii piloni ai activității companiei, astfel că, prin programul A.C.C.E.S., Kaufland vine în întâmpinarea persoanelor cu dizabilități cu locuri de muncă sigure și stabile și totodată cu echipamente adaptate pentru o bună desfășurare a activității lor profesionale. Prin dezvoltarea acestor inițiative, compania rămâne un partener de încredere al persoanelor cu dizabilități.

„Ușile Kaufland sunt deschise pentru oricine își dorește să se bucure de un loc de muncă stabil și de sprijinul necondiționat al tuturor colegilor în procesul de adaptare, de învățare și de dezvoltare. Ne bucurăm să anunțăm faptul că am parcurs deja pași importanți pentru a le oferi sprijinul necesar celor 240 de colegi cu dizabilități care ni s-au alăturat până în acest moment. Prin dezvoltarea permanentă a programului A.C.C.E.S., ne dorim să le punem la dispoziție un mediu de lucru plăcut, prin adaptarea spațiilor la nevoile lor și totodată să le oferim șansa de a ocupa un rol esențial într-o echipă construită ca o familie, în care fiecare abilitate contribuie la succesul companiei.”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

Citește și
kaufland card
(P) Cumpărături avantajoase de sărbători cu vouchere de până la 250 lei în Kaufland Card

Kaufland este unul dintre cei mai mari angajatori ai României. Peste 15.000 de oameni lucrează în cele 136 de locații răspândite pe tot teritoriul țării. Până în prezent, 240 de persoane cu dizabilități, din orașe precum București, Cluj-Napoca, Sibiu, Satu Mare, Oradea s-au alăturat echipei și se bucură în acest moment de o viață socială mai bună, de sprijinul colegilor și de posibilitatea de a-și pune abilitățile în practică. În continuare, compania își propune să angajeze alte 350 de persoane cu dizabilități.

„Kaufland este locul care m-a ajutat să îmi câștig încrederea în mine. Colegii m-au primit cu brațele deschise, încă din prima zi. Sprijinul și răbdarea consilierului angajaților și ale colegilor m-au ajutat să ajung unde sunt acum. Am ajuns să folosesc fără nicio teamă casa de marcat și am înțeles cum funcționează sistemul de pontaj. Sunt lucruri pe care nu credeam că o să le pot face fără ajutor. Viața mea s-a schimbat în bine de când ei mi-au spus primul .”, completează Ana Lazăr, Lucrător Comercial Case de Marcat/Trezorerie (Persoană cu dizabilitate locomotorie).

Încă de la lansarea etapei pilot a programului A.C.C.E.S., compania a avut în plan adaptarea spațiilor de lucru pentru a mări capacitatea de incluziune a persoanelor cu dizabilități. În acest sens, patru magazine Kaufland din București, printre care se numără cele situate în Tudor Vladimirescu, Bucureștii Noi, Militari și Apărătorii Patriei, au fost deja echipate cu case de marcat special gândite pentru angajații în scaun rulant. Investiția se ridică, în acest moment, la o valoare totală de 33.000 de euro și vine ca o confirmare a angajamentului companiei de a le oferi tuturor angajaților condiții optime la locul de muncă.

Compania face eforturi constante pentru a-și îndeplini obiectivele în ceea ce privește incluziunea persoanelor cu dizabilități și își propune să contureze, în continuare, o cultură organizațională bazată pe diversitate. Astfel, printre locurile de muncă disponibile pentru persoanele cu dizabilități, se numără atât cele din magazinele Kaufland din întreaga țară (casier sau lucrător comercial), cele din Centrele Logistice din Ploiești și Turda (analist IT, analist gestiune stocuri, operator calculatoare sau manipulant sortare marfă), cât și cele din Sediul Central din București.

Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă pot suna la numărul de telefon 021 9132 sau pot aplica pe [email protected].

Articol susținut de Kaufland

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, mărturisire dureroasă despre imaginea României: „Ăsta e adevărul!“
Olăroiu, mărturisire dureroasă despre imaginea României: „Ăsta e adevărul!“

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cumpărături avantajoase de sărbători cu vouchere de până la 250 lei în Kaufland Card
(P) Cumpărături avantajoase de sărbători cu vouchere de până la 250 lei în Kaufland Card

În pragul sărbătorilor, Kaufland România vine în sprijinul clienților cu o promoție fulger: între 18 și 31 decembrie 2025, utilizatorii Kaufland Card pot obține vouchere de până la 250 de lei, în funcție de valoarea cumpărăturilor din în această perioadă

(P) OMNIASIG depășește obiectivul pe care și l-a propus cu ocazia împlinirii a 30 de ani: peste 33.000 de copaci plantați
(P) OMNIASIG depășește obiectivul pe care și l-a propus cu ocazia împlinirii a 30 de ani: peste 33.000 de copaci plantați

OMNIASIG Vienna Insurance Group anunță plantarea, doar prin echipe de angajați voluntari, a 33.400 de puieți, depășind astfel obiectivul pe care compania și l-a asumat și comunicat la începutul acestui an, respectiv de 30.000 de noi copaci plantați.

(P) Ultimele zile ale concursului Kaufland și Vocea Românie: Pe 26 decembrie se trage linia!
(P) Ultimele zile ale concursului Kaufland și Vocea Românie: Pe 26 decembrie se trage linia!

Showul Vocea României, alături de Kaufland, a pregătit un super concurs care a ținut telespectatorii cu ochii pe ecran și cu telefonul la îndemână, gata să își lase "vocea" în comentarii pentru a câștiga premii generoase.

Recomandări
După un an dificil, economia României ar putea accelera în 2026. Fondurile europene și investițiile pot relansa creșterea
După un an dificil, economia României ar putea accelera în 2026. Fondurile europene și investițiile pot relansa creșterea

Economia pornește anul într-un ritm temperat, iar managerii din toate domeniile rămân prudenți în primele luni. Cum costurile sunt tot mari, angajările au fost amânate pentru moment.

Alertă de vreme rea în România. Viscolul a doborât copaci și stâlpi de electricitate, mii de oameni afectați. ”E dezastru!”
Alertă de vreme rea în România. Viscolul a doborât copaci și stâlpi de electricitate, mii de oameni afectați. ”E dezastru!”

Mai multe zone din centrul țării se află sub cod galben de vreme rea, până marți seară. Vântul năprasnic a făcut pagube și luni. Pe unele șosele din nordul Moldovei, câțiva șoferi au derapat și au rămas blocați în zăpadă.  

Reacția lui Zelenski după ce Putin i-a spus lui Trump că Ucraina i-ar fi atacat reședința. Negocierile de pace, în pericol
Reacția lui Zelenski după ce Putin i-a spus lui Trump că Ucraina i-ar fi atacat reședința. Negocierile de pace, în pericol

Acordul dintre Rusia și Ucraina, pe care Donald Trump îl anunța ieri ca fiind „foarte aproape de a se finaliza”, pare să se destrame înainte de a fi început.