Klaus Iohannis a participat la ceremoniile de la Alba Iulia. Discursul președintelui. VIDEO

62005595
Alba24

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că avem datoria de a arăta, prin ceea ce facem, că suntem "continuatori destoinici ai proiectului Marii Uniri".

"Noi, cei de astăzi, avem privilegiul de a fi moştenit rodul celui mai important proiect concretizat vreodată în spaţiul strămoşilor noştri. Este datoria şi responsabilitatea noastră de a omagia trecutul şi de a insufla generaţiilor viitoare idealurile naţionale reîncărcate cu noi semnificaţii. (...) Trebuie să arătăm generaţiilor viitoare că noi suntem, prin ceea ce facem, continuatori destoinici ai proiectului Marii Uniri", a spus şeful statului la inaugurarea Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia.

 

Şeful statului s-a declarat onorat să fie preşedinte al României în perioada Centenarului Marii Uniri, scrie Agerpres.

În alocuţiunea sa, preşedintele a evocat momentele de la 1918.

"Datorită angajamentului conducătorilor săi, contribuţiei intelectualilor şi voinţei populare, Marea Unire a valorificat apropierea dintre români şi minorităţile naţionale pentru construirea unui stat al demnităţii umane, al bunei convieţuiri şi al toleranţei", a spus Iohannis.

El a arătat că Monumentul Centenarului Marii Uniri întruchipează "îmbrăţişarea de acum un secol dintre românii aflaţi de o parte şi de alta a Carpaţilor".

"Vă chem să păstrăm în suflete recunoştinţa noastră pentru făuritorii modernităţii României, construind în acelaşi timp un viitor mai bun pentru cetăţenii ei. România noastră pe care dorim să o transmitem urmaşilor noştri va fi o ţară demnă şi puternică, bine integrată prin educaţie, cultură şi creativitate într-o Europă a valorilor şi prosperităţii şi libertăţii. La mulţi ani, dragi români! La mulţi ani, România!", a transmis Iohannis.

Şeful statului a fost primit cu aplauze şi cu urale la evenimentele de la Alba Iulia.

Printre cei care participă la evenimentele de la Alba Iulia se numără patriarhul Daniel, procurorul general, Augustin Lazăr.

Preşedintele Klaus Iohannis a depus, sâmbătă, o coroană de flori la bustul Regelui Ferdinand "Întregitorul". El asistă la ceremonia militară organizată la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Sâmbătă dimineaţă, şeful statului a participat la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucureşti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61990112
Incident în timpul paradei din Rm. Vâlcea. Un militar a avut nevoie de îngrijiri medicale

Peste 2.000 de vâlcenii au sărbătorit sâmbătă Ziua Naţională a României în centrul municipiului reşedinţă, alături de oficialităţile judeţului şi de militari din Garnizoana Râmnicu Vâlcea.

62005592
S-a născut "copilul Centenarului" la Timișoara. Ce nume va purta fetița venită pe lume de Ziua Națională

O fetiţă a venit pe lume, la Timişoara, sâmbătă dimineaţă, puţin înainte de ora 5.00, iar medicii, moaşele şi asistentele au numit-o ”Copilul Centenarului” şi au îmbrăcat-o în culorile tricolorului.

62005589
Motivul pentru care ploieștenii au ratat parada militară de 1 Decembrie

Ploieştenii au ratat parada militară de 1 Decembrie pentru că organizatorii au devansat ora manifestării, fără să anunţe. Primăria spune că MApN a organizat parada şi că autorităţile locale doar au anunţat ora aşa cum le fusese comunicată.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.